Dolj: Razie a Poliției pentru combaterea braconajului piscicol

0
170

În cursul zilei de astăzi, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică Dolj, Poliţiei Municipiului Băileşti şi cei din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură- Serviciul Regional Oltenia au organizat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în judeţul Dolj.

Potrivit IPJ Dolj, pe parcursul acestei activități, oamenii legii au controlat 10 societăţi comerciale şi 20 persoane fizice care efectuau acte de comerţ cu peşte sau produse din peşte. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Lg. 12/1990 R, HG 984/2005 şi OUG 195/2002 R, în valoare totală de 19.315 lei. De asemenea, au fost întocmite 3 dosare penale privind comiterea infracţiunilor asimilate braconajului piscicol, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt.  Valoarea mărfurilor confiscate este de 30.200 lei, reprezentând contravaloarea a 764,1 kg peşte diverse specii. 

EXEMPLE :

  1. Cu ocazia controlului efectuat unui agent economic din mun. Craiova, s-a constatat că era expusă în vederea comercializării cantitatea de 66,3 kg peşte specia crap, fără a deține documente de proveniență. Administratorului societăţii i s-a intocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, iar cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.2
  2. Cu ocazia controlului efectuat unui agent economic cu punctul de lucru în mun. Craiova, s-a constatat că societatea comercială efectua acte de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, având expusă spre vânzare cantitatea de 697,8 kg de peste, specii diferite. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990 R, cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar cantitatea de de peste a fost confiscată.
  3. N. Florin, de 21 ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism în comuna Gighera, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma controlului efectuat, poliţiştii au gasit în interiorul autoturismului o plasă de pescuit monofilament în lungime totală de 13 metri, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Persoanei în cauză i s-a intocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament.
  1. În comuna Cîrna poliţiştii doljeni i-au depistat pe G. Mihai, de 34 ani și T. Marian, de 28 ani, ambii din localitate, în timp ce pescuiau în Bazinul Piscicol nr. 3, folosind 7 plase de pescuit tip monofilament și două plase de pescuit comercial în lungime de 900 m. Uneltele de pescuit și cantitatea de 10 kg pește au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament şi furt.