Primăria Călăraşi a întins o mână de ajutor agricultorilor cu dosarele pentru APIA

0
1236

Agricultorii din comuna Călăraşi îşi depun, în această perioadă, cererile pentru obţinerea subvenţiei acordată pe suprafaţa de teren. Aşa se face că aglomeraţia este maximă în aceste zile. Pentru a-i ajuta pe cei 1.100 de fermieri, câţi au fost anul trecut, primarul Vergică Șovăilă a luat iniţiativa de a le întocmi dosarele necesare, cu ajutorul funcţionarilor de la Registrul Agricol. Nemulţumirea oamenilor este legată însă de întârzierea plăţilor pentru anul trecut, situaţie care este valabilă în toată ţara.

 

În aceste zile când crengile copacilor încep să înverzească mai peste tot, la Călăraşi oamenii se zoresc să-şi depună documentaţia pentru APIA, cu speranţa că vor primi la timp banii promişi. Primarul Vergică Șovăilă le-a întins o mână de ajutor, oferindu-le sprijin în întocmirea actelor. Ieri, într-unul din birourile Căminului Cultural, agricultorii îşi aşteptau rândul, cu actele în mână. „Sunt patru funcţionari care lucrează, în această perioadă, pentru întocmirea dosarelor de obţinere a subvenţiilor. După cum se ştie, este un proces care implică şi destulă birocraţie, dar noi nu vrem ca oamenii să aştepte sau să fie puşi pe drumuri. Cu dosarul completat aici, merg direct la centrul din oraşul Bechet. Ne-am gândit că, în felul acesta, îi ajutăm”, a declarat primarul Vergică Șovăilă.

40 de dosare pe zi

Cei patru funcţionari aveau, ieri, aşadar, mult front de lucru fiindcă localnicii veniseră pentru a-şi rezolva problema cu APIA. „Încercăm să rezolvăm cât mai multe dosare, ritmul este cam de 40 de solicitanţi pe zi, poate şi mai mult. Avantajul este că, faţă de anul trecut, documentaţia nu mai este aşa de stufoasă. Au mai fost scoase nişte acte, lucru care ne ajută şi pe noi ca să mergem mai repede cu întocmirea documentaţiei”, a precizat, la rândul lui, Ion Tudor, inginer agronom în cadrul Primăriei Călăraşi. Funcţionarii trebuie să pună la dispoziţie fiecărui agricultor câte o adeverinţă din Registrul Agricol, în care se specifică culturile de pe suprafeţele din blocurile fizice. Totodată, se digitizează toate parcelele pe culturi deţinute. Oamenii sunt însă extrem de nemulţumiţi deoarece doar 25% din suma de care ar fi trebuit să beneficieze au primit-o până acum. Și asta doar pentru cei care avea terenurile cultivate în totalitate. În mod normal, subvenţia în acest caz este de 230 de euro pe hectar, dar, în toamnă, agricultorii au obţinut doar un sfert, iar restul ar trebui să vină în aprilie.

Se aşteaptă încă subvenţia pe anul trecut

Stan Duculescu este un agricultor în vârstă care, ca şi alţi vecini ai săi, se afla la primărie pentru a-şi întocmi dosarul pentru APIA. Deţine o suprafaţă de 2 hectare şi14 ari de teren, dintre care va obţine subvenţie doar pentru un hectar şi 40 de ari. „Voi cultiva porumb şi grâu. Mai am două vii pe care le am în câmp. Sunt bătrân şi nu mai pot să muncesc tot pământul pe care îl am. A mai rămas necultivat şi anul trecut, şi acum, şi nu o să mai primesc nici un ban pentru suprafaţa asta. Dar orice bănişor este bun, că este un ajutor de care noi, ţăranii, avem mare nevoie”, a spus agricultorul. A munci pământul nu mai este demult o afacere. Agricultorii au îmbătrânit şi ei, iar copiii lor nu mai sunt atraşi de munca câmpului. „Muncesc cu soţia şi, când este forţă majoră, apelez la vecini. Anul acesta a întârziat şi subvenţia, dar ni s-a promis că îi vom primi pe toţi în aprilie”, a mai spus agricultorul.

A luat în plasament trei copii, deşi mai avea acasă doi

La rând, aştepta şi Ileana Mărunţelu, o femeie care este asistent maternal şi care are în grijă trei copii daţi în plasament, o fetiţă şi doi băieţei. Ea este şi mamă a doi fii, dar acest lucru nu a oprit-o să îngrijească şi pe Alexandru, Ileana şi Darius. ”Mă ocup de ei, îi duc la grădiniţă, iar duminica mergem la biserică. Mi-am dorit să fac lucrul acesta, am urmat cursurile pentru asistenţi maternali şi, în decembrie 2014, am primit primul copil. A fost foarte iubitor din prima clipă, s-a ataşat de noi, iar băiatul meu Mădălin ţine mult la ei ca la nişte fraţi”, a mărturisit Ileana. După ce i-a înmânat adeverinţa semnată pentru APIA, primarul Vergică Șovăilă a lăudat-o pentru gestul său. „Este păcat că unii copii ajung pe drumuri, iar ea, deşi are proprii copii, a decis să îi crească şi pe ei”, a spus primarul din Călăraşi.

Ileana Mărunţelu

Cum a salvat primarul instalaţiile de irigaţii ale comunei

Tot pentru a-i ajuta pe oameni, primarul Vergică Șovăilă a venit cu iniţiativa ca întreaga infrastructură pentru irigaţii să fie ridicată din câmp şi depozitată în sediul OUAI (n.r. – Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii), unde este pusă şi acum sub pază. „Toate conducte, hidranţii, pompele şi motoarele instalaţiilor de irigaţii le-am strâns şi le-am depozitat într-un centru, unde am băgat pază. Printr-o hotărâre de consiliu am aprobat ca toate instalaţiile să fie păzite cu persoane de la Legea 416 pentru că sunt bunuri care sunt ale oamenilor. Dacă nu le-am fi păzit, ar fi fost furate până acum”, a explicat Vergică Șovăilă. Ca urmare, întrega reţea de irigaţii a comunei s-a păstrat intactă, lucru mai rar în Dolj. Potrivit primarului, este vorba de peste 70 de motoare, fiecare având 60 de kilograme de cupru şi valorând 5.000 de lei. În cazul în care ar fi nevoie, Primăria Călăraşi ar putea să pună în funcţiune rapid trei staţii de irigaţii.

 ***

Sala de festivităţi de la Sărata, aproape gata

Pe 21 mai, de ziua comunei, sala de festivităţi de la Sărata va fi gata de inaugurare. Lucrările sunt foarte avansate, constructorii muncind acum finisajele interioare, montarea lambriurilor şi a parchetului. Sala va avea o scenă încăpătoare şi o capacitate de 150 de locuri. La etaj, au fost amenajate spaţii pentru birouri, vestiare şi o sală de repetiţii pentru artişti. Clădirea a fost începută în vara anului trecut şi, când va fi gata, va găzdui evenimente din viaţa comunităţii.

Alimentarea cu apă se apropie de final

În această primăvară, toţi localnicii din cele două sate ale comunei vor avea apă potabilă curentă. Lucrările la reţeaua de alimentare cu apă se apropie de final, executându-se în acest moment ultimii kilometri, care se află pe şoseaua principală. În acelaşi timp se vor încheia şi lucrările la prima etapă de canalizare. Veştile sunt bune pentru că, potrivit primarului Vergică Șovăilă, în scurt timp va începe şi etapa II a canalizării, reprezentând 18 kilometri în satul Sărata şi alţi 7 kilometri în Călăraşi. Pe străzile pe care acum există şi apă şi reţea de canalizare, Primăria Călăraşi intenţionează să vină cu asfalt, fiind depus un proiect pentru obţinerea de fonduri necesare pentru modernizarea a 8 kilometri de drum.

A început curăţenia de primăvară

Primăvara vine cu un suflu nou pentru localitatea Călăraşi. Campania de curăţenie este în toi, în aceste zile. Parcurile din Călăraşi şi Sărata sunt dichisite, iar acolo unde este necesar sunt plantaţi lipani. Și de pe străzi sunt adunate gunoaiele, cu ajutorul beneficiarilor de la Legea 416, astfel încât vremea frumoasă să găsească localitatea curată.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU