Cinci craioveni condamnaţi definitiv pentru contrabandă cu ţigări

0
782

Curtea de Apel Craiova a pronunţat, luni, sentinţa definitivă în cazul celor cinci craioveni „săltaţi” de poliţişti la începutul lunii aprilie 2015, fiind suspectaţi că se ocupă cu contrabanda de ţigări. Condamnaţi pe fond, la Judecătoria Craiova, la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi 2 ani de închisoare cu executare, inculpaţii au formulat apel, însă numai unul dintre ei a obţinut reducerea pedepsei de la 2 ani, la 1 an şi 8 luni închisoare, restul prevederilor fiind menţinute.

Reamintim că, pe 7 aprilie 2015, poliţiştii craioveni anunţau că au făcut 12 percheziţii în Craiova, la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Astfel, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Craiova, împreună cu colegi din cadrul Secţiilor de Poliţie 5 şi 6 Craiova şi sprijiniţi de „mascaţi” ai Serviciului Acţiuni Speciale, au descins la 8 locuinţe ale unor persoane, dar şi la 4 puncte de lucru ale unor societăţi comerciale din Piaţa Centrală Craiova controlate de aceştia. În urma percheziţiilor, oamenii legii au descoperit şi ridicat în vederea confiscării 2906 pachete (58 120 ţigarete) fără timbru de marcaj fiscal, provenind din Moldova şi Ucraina, valoarea pe piaţa neagră a ţigărilor ridicându-se la peste 27.000 lei. Pachetele de ţigări au fost predate Direcţiei Vamale Craiova. Opt persoane cu vârste cuprinse 35 şi 48 de ani au fost ridicate şi duse la sediul Secţiei 4 Poliţie Craiova pentru audieri şi continuarea cercetărilor. În baza probelor administrate au fost introduşi în arestul IPJ Dolj, pe bază de ordonanţă de reţinere emisă de procuroprul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpaţii Florentin Dumitru, de 46 de ani, Mirela Dumitru, de 37 de ani, Nelu Matei, de 37 de ani, Elena Matei, de 37 de ani, Florin Matei, de 36 de ani şi Cătălina Matei, de 35 de ani, toţi din Craiova. S-a reţinut că aceştia aveau standuri în Piaţa Centrală din Craiova, unde vindeau produse din tutun fără marcaje fiscale legale, iar în urma perchiziţiilor efectuate la domiciliile şi sediile societăţilor administrate de aceştia au fost găsite 2906 pachete de ţigări fără marcaje fiscale legale.

Cu excepţia Mirelei Dumitru, ceilalţi cinci inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni la regimul vamal. Judecătoria Craiova a soluţionat cauza pe 27 octombrie 2015, toţi cei cinci fiind găsiţi vinovaţi şi condamnaţi. Astfel, Dumitru Gabriel Florentin, care mai avea o pedeapsă cu suspendare, a primit, în total, 2 ani închisoare cu executare, în timp ce Nelu Matei, Elena Matei, Claudiu Florin  Matei şi Mirela Cătălina Matei au primit câte 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata termenului de supraveghere de 3 ani şi sunt obligaţi să presteze o muncă neremunerată în folosul Primăriei Municipiului Craiova sau al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, pe o durată de 90 zile. Instanţa a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova şi a dispus confiscarea pachetelor de ţigarete ridicate de la inculpaţi şi depuse la Direcţia Regională Vamală Craiova.

Cu toţii au declarat apel, iar Curtea de Apel Craiova a pronunţat sentinţa definitivă luni, 28 martie a.c. instanţa a admis apelul lui Dumitru Gabriel Florentin, căruia i-a redus pedeapsa de la 2 ani la 1 an şi 8 luni închisoare, tot cu executare, în timp ce apelul declarat de inculpaţii Matei Nelu, Matei Elena, Matei Claudiu Florin şi Matei Mirela Cătălina a fost respins ca tardiv formulat.