Când liberalii vor revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu la Senat!

0
301

Liderii de la centru ai PNL au decis să demareze strângerea semnăturilor necesare revocării preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Aceasta ar fi noutatea politică. Procedura de revocare, prevăzută prin regulamentul Senatului, a mai fost exersată, şi nu ultima dată în cazul lui Mircea Geoană, fost lider al social-democraţilor, basculat la solicitarea acestora pentru… fracţionism. Situaţia, într-un fel, se repetă. Călin Popescu Tăriceanu, fost lider veritabil al liberalilor, evident şi premier din partea acestora, s-a disociat de aceştia, însoţit de câţiva parlamentari, după ruperea USL, contruind actuala formaţiune Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). Până la urmă, aceste manevre politice, irelevante pentru omul de rând, nu atestă altceva decât încercări de reaşezare – repoziţionare – în perspectiva alegerilor locale şi apoi parlamentare. Pentru a se înfăptui dorinţa liberalilor, imperativă ar deveni “răsucirea” UNPR, cu o nouă conducere – Valeriu Steriu-preşedinte – invitată public să-şi repereze onoarea de a colabora cu PNL. “Fiecare secundă pe care UNPR-ul o petrece în siajul PSD, înseamnă dispariţia UNPR“, spunea Alina Gorghiu. Despărţirea în public de PSD, a UNPR, are avantajele şi dezavantajele ei. Mai nou, la nivel declarativ, UNPR susţine alegeri locale în două tururi, ceea ce nu convine PSD. Apoi, negocierile cu social-democraţii, pentru Primăria Capitalei, dar şi pentru primăriile de sector, fuseseră finalizate, dar înaintea reţinerii lui Niculae Onţanu. La rândul său, deputatul Eugen Nicolicea, unul din liderii mai luminaţi ai UNPR, opina astfel într-o intervenţie pentru un post de televiziune: <<Avem un acord cu social-democraţii, înregistrat la Tribunal. Ar trebui mai întâi denunţat, dacă am schimba “parteneriatul”. Continuăm colaborarea>>. Ce să mai înţelegi? Unele formulări, destul de abrazive ale noii conduceri a partidului “interesului naţional”, mai degrabă, irită conducerea social-democraţilor. Destul de vocal în ultima vreme, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dus partidul său ALDE, la cote promiţătoare accederii, de sine stătătoare în Parlament. Un sondaj recent realizat de Socio-Pol, la solicitarea PSD, dovedeşte că dreapta ar câştiga, la votul politic, în fiecare sector, dar şi în cazul Primăriei Generale a Capitalei, doar în situaţia a două tururi de scrutin. Într-un singur tur de scrutin, dreapta dezbinată pierde, absolut peste tot. Fără câştiguri concludente la alegerile locale, rămân slabe nădejdile pentru alegerile parlamentare. Cam aceasta este cheia în care trebuie citită intenţia de schimbare a lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului. Cei doi lideri PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, au refuzat să menţioneze cine l-ar putea înlocui pe Tăriceanu. A cărui schimbare ar sugera însă raportul de forţe politice din Parlament, pe de o parte şi ar clarifica pentru moment, poziţia UNPR. Căruia i s-a cerut să iese din “sfera de influeţă a PSD”, adică să-şi proclame independenţa.