Înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa I se fac în două etape

1
353

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj a anunţat, vineri, că pentru înscrierea în clasa pregătitoare în şcolile din Capitală sunt aprobate 278 de clase, cu 28 mai mult faţă de anul şcolar 2012-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 1.000 de locuri în plus. Pe data de 28 martie s-a făcut afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar. 

Potrivit inspectorului şcolar general Georgică Bercea Florea, în data de 3 aprilie, în fiecare unitate de învăţământ din judeţul Dolj în care se desfăşoară activitate specifică clasei pregătitoare, are loc “Ziua porţilor deschise”, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate. “Conform acordului semnat la 30 ianuarie între minister, sindicate şi asociaţia părinţilor, până la sfârşitul lunii martie era prevăzută apariţia metodologiei pentru înscrierea la învăţământul primar. Practic, în acest moment, prin ordinul de ministru nr. 3434 din 25 martie a.c. a fost aprobată metodologia privind înscrierea la învăţământul primar. În conformitate cu calendarul metodologiei, la nivelul ISJ Dolj s-au luat toate măsurile pentru rezolvarea problemelor. Astfel, s-a constituit comisia judeţeană şi de asemenea, de săptămâna aceasta este funcţional şi site-ul care are o secţiune dedicată învăţământului primar. În ceea ce priveşte Ziua Porţilor Deschise, aceasta se va organiza la nivelul judeţului Dolj în data de 3 aprilie, începând cu ora 9. Excepţie fac cele două unităţi de învăţământ care găzduiesc olimpiadele naţionale desfăşurate la Craiova. La Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, acest eveniment se va desfăşura pe 5 aprilie, iar la Liceul de Arte Marin Sorescu pe 7 aprilie”, a declarat inspectorul şcolar general Georgică Bercea Floarea, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Ultimul an în care copiii pot fi înscrişi în clasa I fără să parcurgă clasa pregătitoare”

Prima etapă de înscrieri este programată în perioada 2-22 aprilie, iar a doua, între 8 şi 17 mai. La cea de-a doua etapă vor participa doar copiii care nu au fost cuprinşi în nici o unitate de învăţământ, în prima etapă. Clasa pregătitoare va putea fi organizată şi la şcoală şi la grădiniţă. “Metodologia, spre deosebire de cea de anul trecut care a fost extrem de complicată şi stufoasă, anul acesta implică două etape de înscriere. Calendarul, de asemenea, sete foarte bine structurat, cu precizări clare vizavi de fiecare interval de timp în care părinţii îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar. Menţiunea este clară anul acesta, este ultimul an în care se mai pot înscrie în clasa I copii care nu au parcurs clasa pregătitoare. Datele de naştere sunt precizate foarte clar, metodologia este la îndemâna oricui. Considerăm că se va desfăşura într-un mod destul de bine pus la punct şi încercăm să diseminăm informaţia pentru a evita presiunea produsă anul trecut în ceea ce priveşte înscrierile în învăţământul primar”, a afirmat Coca Danciu, inspectorul şcolar în cadrul ISJ Dolj.

Certificatul de handicap, necesar în cazul copiilor înscrişi în învăţământul special

În clasa pregătitoare, vor fi înscrişi copii care împlinesc 6 ani până pe 31 august, dar la solicitarea părinţilor, pot fi primiţi şi cei care nu au împlinit această vârstă până la începutul anului şcolar, dacă vor trece testele ce demonstrează că sunt pregătiţi de şcoală. Cei care împlinesc 7 ani până la sfârşitul lui august vor fi înscrişi în clasa I. La înscriere, părinţii vor completa o cerere-tip, vor aduce copii după actele de identitate, certificatul de naştere al copilului şi documentul care atestă că acesta e apt pentru şcoală. Dacă o şcoală primeşte foarte multe cereri de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei, se vor aplica unele criterii de departajare. Vor avea prioritate copii orfani de unul sau de ambii părinţi, cei care provin de la centrele de plasament sau cei care au fraţi sau surori înmatriculaţi la şcoala respectivă. Dacă nici aşa nu se ajunge la o departajare, fiecare unitate de învăţământ poate aplica propriile criterii. “În clasa pregătitoare din învăţământul special pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 8 ani până la momentul înscrierii – 31 august, dar la solicitarea scrisă a părinţilor pot fi înscrişi şi acei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, care solicită înscrierea în învăţământul de masă, se respectă prevederile metodologiei însă acolo unde sunt acele certificate de orientare cu grad de handicap, se vor adresa şcolilor speciale şi vor fi instruiţi atât la şcolile din circumscripţia de care aparţin pentru a obţine informaţii, cât şi de la personalul specializat de la CJRAE. Pentru aceşti copii este nevoie să se facă dovada certificatului de încadrare în gradul de handicap, iar înscrierea se face chiar la şcoala specială respectivă”, a informat şi Irina Petre, inspector al ISJ Dolj.

Doiniţa Iliuţă, sef Serviciu reţea şcolară şi salarizare în cadrul ISJ Dolj:

“Numărul de clase aprobat pe anul şcolar 2013-2014 la clasa pregătitoare şi clasa I este suficient şi îi asigurăm pe părinţi că orice copil, în funcţie de interesul educaţional, în condiţiile respectării metodologiei, va fi cuprins în învăţământul primar. Numărul de clase a fost aprobat pentru fiecare unitate de învăţământ. Sunt aprobate 278 de clase pregătitoare şi sunt preconizaţi 6.000 de copiii, iar în ceea ce priveşte clasa I sunt aprobate 250 de clase pentru 5.000 de elevi”.

 

Începând de luni, 1 aprilie, judeţul Dolj are o linie gratuită Telverde 0 800 816 251 pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2013-2014, care poate fi apelată zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 16.30.

1 COMENTARIU

  1. am copilul nascut in ianuarie 2008 . momentan frecventeaza gradinita si as dori din toamna (5 ani si 8 luni) sa mearga la clasa pregatitoare la scoala . este posibil ? ce trebuie sa fac

Comments are closed.