Grupare de falsificatori de carduri destructurată – Au furat peste 500.000 de dolari din conturile străinilor

0
412

O acţiune de destructurare a unui grup infracţional organizat specializat în fabricarea de echipamente de skimming, falsificarea de carduri bancare şi extrageri frauduloase din conturile unor cetăţeni străini, în special din SUA, s-a desfăşurat, ieri, în Dolj, fiind efectuate şapte percheziţii domiciliare, în urma cărora patru persoane suspectate că fac parte din această reţea au fost ridicate. La una dintre descinderi, într-un imobil din spatele centrului comercial “Billa” din Craiova, oamenii legii au descoperit “laboratorul” în care se produceau gurile de bancomat. Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni estimează prejudiciul creat de grupare la mai bine de jumătate de milion de dolari.

Ieri, dis-de-dimineaţă, poliţiştii şi procurorii de combatere a criminalităţii organizate din Craiova au declanşat o operaţiune de destructurare a unui grup infracţional transfrontalier, specializat în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, punere la dispoziţie a unor date informatice, deţinere de echipamente în vederea falsificării şi falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate şi spălare de bani. Astfel, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind de sprijinul informativ al lucrătorilor SIPI Dolj, DOS şi al luptătorilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului (IJJ) Dolj, au descins, simultan, la şapte locuinţe, cinci din Craiova şi câte una din comunele Işalniţa şi Ghidici, la domiciliul unor persoane suspectate că fac parte din această reţea.

Prins cu peste 100.000 USD în maşină

Toată operaţiunea de ieri a fost declanşată după ce, în noaptea de miercuri spre joi, unul dintre membrii grupării a fost prins în flagrant, în Craiova, având în autoturismul cu care se deplasa peste 120.000 de dolari, bani pe care tocmai îi primise din străinătate şi despre care anchetatorii afirmă că proveneau din extrageri frauduloase de la bancomate din străinătate. Conform oamenilor legii, grupul infracţional avea o activitate extinsă pe toate palierele. Mai exact, producea, dar şi achiziţiona aparatură de skimming (guri de bancomat), pe care apoi o utiliza atât pe teritoriul României, cât şi în Germania, Spania, Portugalia, Mexic sau SUA pentru copierea datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM. Datele de identificare astfel obţinute au fost folosite pentru falsificarea unor carduri, pe care aceştia sunt suspectaţi că le-au utilizat la extragerea unor sume substanţiale de bani din conturile titularilor, mai ales din SUA. Banii pe care îi făceau ca urmare a operaţiunilor financiare frauduloase au fost expediaţi în România, unor terţe persoane, prin intermediul serviciilor de transfer internaţional de bani sau prin curieri şi au fost investite în afaceri legale, în scopul spălării acestora, după cum au mai precizat anchetatorii într-un comunicat. Valoarea prejudiciului cauzat prin efectuarea acestor operaţiuni financiare depăşeşte suma de 500.000 USD.

În urma celor şapte percheziţii efectuate ieri, oamenii legii au descoperit şi ridicat pentru continuarea cercetărilor aparatură de skimming, mai precis trei guri de bancomat, sute de CD-uri / DVD-uri, zeci de carduri bancare suspectate că ar fi falsificate şi aproximativ 2.500 de dolari. Cea mai mare captură de aparatură a fost făcută într-un apartament din blocul d5, situat în spatele hipermarketului “Billa”, unde anchetatorii cred că ar fi fost “laboratorul” de producere a echipamentelor necesare activităţii infracţionale a grupului. Atât tânărul ridicat de la blocul d5, cât şi alte persoane au fost duse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru audieri, la finalul acestora procurorii urmând să dispună măsurile necesare.

Instrumentarea şi documentarea cazului a fost efectuată cu sprijinul informaţional al specialiştilor FBI şi Secret Service.