Mihăilă, împrumutat de Parma la Atalanta

0
564

Fostul jucător al Universităţii Craiova, Valentin Mihăilă, a fost împrumutat de Parma în Serie A, la Atalanta Bergamo. Presa italiană scrie că Atalanta are opţiune de cumpărare în vară a atacantului care va împlini 22 de ani peste câteva zile, contra sumei de 9 milioane de euro plus bonusuri. Tot 9 milioane de euro a plătit Parma pentru Mihăilă clubului Universitatea Craiova, acum un an şi trei luni, dar un sfert din sumă s-a dus către Silviu Bogdan.

“Îmi pare rău că îl pierd pe Mihailă, pe care îl recuperasem de curând și este un tip cu calitate. Clubul a făcut această alegere” a declarat antrenorul Parmei, Giuseppe Iachini, astăzi, înainte de meciul cu Crotone, încheiat 1-1. În acest sezon, Mihăilă a reușit două goluri și o pasă decisivă în 13 meciuri pentru Parma, în Serie B. Parma este pe locul 12 în Serie B, în timp ce Atalanta ocupă poziţia a patra în Serie A. Atalanta s-a despărţit recent de neamţul Gosens, împrumutat la Inter Milano, şi de rusul Miranchuk, trimis la Lazio.