Primăria Craiova desființează Piața Chiriac

0
977

Piața Chiriac se desființează: autoritățile au luat decizia de a demola toate construcțiile existente acolo, pe locul lor urmând să se construiască o clădire în care vor funcționa mai multe direcții și servicii aflate în subordinea Primăriei Craiova.

Pe ordinea de zi a ședinței CLM Craiova, de joi, se află un proiect de hotărâre prin care se propune preluarea tuturor bunurilor care există în perimetrul în care a funcționat odată Piața Chiriac. În anexa atașată proiectului, se specifică faptul că este vorba de cele două clădiri în care se comercializau fructe și legume, dintre care una acoperită. Autoritățile preiau și infrastructura existentă, în speță racordurile la canalizare, alături de platforma de gunoi și grupul social ce deserveau fosta piață. Prin respectivul proiect de hotărâre se mai propune și preluarea terenului, de 4.701 metri pătrați, pe care este amenajat acum spațiul agro-alimentar.

Închisă din cauza aglomerației

Solicitarea de preluare a acestor bunuri a fost adresată de municipalitate către SC Piețe și Târguri SRL, la sfârșitul anului trecut. La rândul său, administrația piețelor a avizat favorabil această cerere. „SC Piețe și Târguri va demara toate procedurile pentru eliberarea și predarea bunurilor Pieței Chiriac Craiova”, se precizează în adresa societății care administrează piețele. Piața Chiriac, cu toate bunurile sale, a fost concesionată, în ianuarie 2012, de la primărie. Într-o primă fază, a fost folosită ca o piață pentru comercializarea păsărilor și a animalelor mici, apoi numai pentru vânzarea de fructe și legume de la producătorii agricoli. Pentru o perioadă scurtă de timp, piața a fost și închisă, din pricină că se producea aglomerație în zonă.

Vor fi ridicate clădiri de interes public

Potrivit raportului ce însoțește proiectul de hotărâre, autoritățile locale intenționează să folosească locaţia respectivă ”pentru construirea unei clădiri de interes public, în care să îşi desfăşoare activitatea direcţii din cadrul Primăriei Municipiului Craiova”. După votul consilierilor municipali, fosta piață revine, așadar, în domeniul public al municipiului, autoritățile putând să beneficieze de spațiul respectiv și să înceapă lucrările de reamenajare. În proiect nu se oferă, deocamdată, detalii legate de modul cum intenționează municipalitatea să amenajeze acest loc și nici care vor fi direcțiile sau serviciile pe care municipalitatea intenționează, pe viitor, să le mute acolo. Fiind vorba de lucrări ce se vor face cu bani de la bugetul local, proiectul va trece tot prin votul consilierilor municipali.

Piața a fost concesionată pe 49 de ani

Piața Chiriac a fost concesionată, alături de celelalte piețe din Craiova, precum și târgul de săptămână, către Piețe și Târguri, în anul 2011, în timpul mandatului primarului Antonie Solomon, imediat după ce serviciul de piețe a fost transformat în societate comercială. Bunurile fusese concesionate, la momentul respectiv, pentru o perioadă de 49 de ani, durata maximă, stabilindu-se și o redevență de aproximativ 100.000 de lei pe lună, plătită la bugetul local. În decursul anilor, această redevență a mai fost modificată, însă Piața Chiriac a rămas în administrarea societății de piețe, acum fiind pentru prima dată când se propune desființarea ei și transformarea într-o zonă de birouri pentru instituții publice.

Comercianții de legume și fructe rămân în târgul de săptămână

Craiovenii care locuiesc în zonă au solicitat, la momentul închiderii sale, să fie totuși folosită ca un spațiu pentru vânzarea de fructe și legume proaspete, motivând că nu există nici o altă piață apropiată de la care se pot aproviziona. Autoritățile au fost receptive la aceste solicitări și au oferit comercianților posibilitatea de a-și vinde acolo legumele, pe toată perioada anului, chiar și pepeni verzi în timpul verii. Mai mult decât atât, pentru că beneficia de o incintă acoperită, spațiul din Piața Chiriac a fost folosit, temporar, și ca piață de sacrificare pentru mieii de Paște. Odată cu preluarea bunurilor de către municipalitate, piața își va pierde toate aceste utilități pe care le-a avut până acum. Comercianții en-gros de legume și fructe au fost mutați, după cum se știe, în incinta târgului de săptămână. Tot acolo, se află și cei care comercializează păsări și animale mici.