Gala ESN Craiova, 2019

0
494

Asociația Erasmus Student Network (ESN) Craiova, cu sprijinul Biroului Erasmus+, Departamentul de Relații Internaționale din cadrul Universității din Craiova, va organiza vineri, 1 februarie 2019, cea de-a IX-a ediție a Galei ESN Craiova, ce va avea loc la Universitateadin Craiova, înAmfiteatrulDrăgan, sala 444, începândcuora 14.00.

Gala ESN Craiova este un evenimentce marchează sfârșitul fiecărui semestru de studii și reprezintă prilejul de a premia studenţii străini care efectuează o mobilitate în cadrul programului Erasmus+, dar nu numai, pentru participarea la proiectele desfăşurate la Universitateadin Craiova, precum şi pentru implicarea în evenimentele organizate de ESN Craiova şi Departamentul de Relaţii Internaţionale. În cadrul evenimentului, le vor fi recompensate motivaţia şi implicarea de care au dat dovadă în organizarea evenimentelor culturale cu caracter internațional și membrilor activi ai ESN Craiova.

Gala ESN le dă ocazia participanților de a rememora momentele petrecute impreună pe parcursul mobilității la Craiova înainte ca o parte dintre studenții străini să își finalizeze perioadele de mobilitate la Universitatea din Craiova.

 Erasmus Student Network (ESN) este cea mai mare organizație studențească cu caracter interdisciplinar din Europa, bucurându-se de susținerea Comisiei Europene și a Birourilor Erasmus+ din universități.

Activitatea voluntarilor ESN în România urmărește îndeplinirea obiectivelor principale: motivarea studenților, îmbunătățirea integrării socio-culturale a tinerilor internaționali în universitățile gazdă din România precum și reprezentarea nevoilor și așteptărilor studenților străini la nivel local, național și internațional.

ESN Craiova, sprijinită permanent de Biroul Erasmus+ al Universitățiidin Craiova, a reușit să devină secțiune oficială ESN România pe 14 februarie 2015, alături de celelalte 11 secțiuni din România (ESN Sibiu, ESN Cluj, ESN ASE Bucharest, ESN Timișoara, ESN Brașov, ESN Unibuc, ESN Poli, ESN Târgu-Mureș ESN Constanța, ESN Bacău, ESN Alba-Iulia).