Martin Schulz se declară sceptic în privinţa încheierii rapide a negocierilor cu CDU

0
416

Martin Schulz, preşedintele Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), a declarat că este sceptic în privinţa încheierii rapide a negocierilor cu conservatorii cancelarului Angela Merkel pentru formarea unei noi coaliţii guvernamentale. Potrivit unor surse din interiorul SPD, Schulz a afirmat că prima rundă a negocierilor cu reprezentanţii blocului CDU/CSU va dura mai mult, din cauza divergenţelor de opinie dintre cele două tabere asupra unor teme precum reforma pieţei muncii, problema imigranţilor sau a asigurărilor medicale. În acest sens, preşedintele social-democraţilor şi-a exprimat sceptisimul asupra ajungerii la un consens pe aceste teme. Mai mult decât atât, mai multe facţiuni din interiorul SPD susţin că formaţiunea lor a făcut prea multe concesii în cadrul acordului încheiat cu conservatorii cancelarului german în urmă cu câteva săptămâni. La 12 ianuarie, cancelarul german Angela Merkel, liderul CDU, şi Martin Schulz, preşedintele SPD, au ajuns la un acord de principiu pentru începerea negocierilor oficiale privind formarea unei noi coaliţii de guvernare. Reprezentanţii celor două partide au discutat în baza unui document de 28 de pagini, ajungând la un acord în privinţa unor aspecte-cheie precum migraţia. Ulterior, cele două tabere au început negocieri formale în vederea formării unei coaliţii guvernamentale. La aproape patru luni după alegerile parlamentare, Angela Merkel nu a reuşit să formeze un guvern. În cazul în care negocierile cu SPD vor eşua, există posibilitatea unui guvern minoritar sau organizarea de alegeri anticipate.