Lia Olguţa Vasilescu: De la 1 martie 2018, medicii vor avea salarii comparabile cu cele din Occident

0
594

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, ieri, în cadrul comisiilor reunite din Parlament privind avizarea viitorilor miniştri, că de la 1 martie 2018 medicii vor avea salarii comparabile cu cele din Occident. „De ce au plecat tinerii din România? Pentru că în altă ţară au găsit un loc de muncă mai bine plătit. Ori, este exact ceea ce ne-am propus şi este exact ceea ce facem de un an de zile, să creştem salariile din sectorul bugetar şi am forţat şi sectorul economic să aibă o majorare de salarii. Dacă în sectorul bugetar a fost o majorare de 22%, şi în sectorul economic a fost o majorare de 14% pe medie. Ceea ce am început trebuie să continuăm, dacă vrem ca tinerii să se întoarcă în România”, a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.

Întrebată dacă salariile medicilor au scăzut de la 1 ianuarie 2018, Vasilescu a precizat că este exclus, ba din contră, salariile medicilor vor creşte. „Prin Legea salarizării, cresc salariile, de altfel s-au păstrat şi toate sporurile şi s-a discutat cu sindicatele ( n.r. – din Sănătate) ce se va întâmpla şi cu gărzile. Deci exclus să fie vreo scădere a medicilor, ba mai mult, de la 1 martie vor avea salarii chiar comparabile cu cele din Occident”, a precizat ministrul.

Pe de altă parte, Olguţa Vasilescu a mai spus că salariile mai multor bugetari au scăzut, prin prisma Legii salarizării unitare. „Prin Legea salarizării unitare s-a uniformizat sistemul şi se va uniformiza în continuare până în anul 2022. Sunt salarii care scad la bugetari. Lucru pe care nu l-am ascuns niciodată. Eu m-am săturat de câte ori am desenat acea piramidă în care am spus că 60% din salarii cresc, dar în vârf sunt 3% dintre salariile bugetarilor care vor scădea, pentru că nu aveam cum să îi aducem pe ceilalţi funcţionari la nivelul lor, din moment ce aceşti bugetari aveau salarii peste nivelul miniştrilor sau al preşedintelui. Ca atare, aşa numiţii bugetari de lux trebuiau aduşi cu picioarele pe pământ”, a mai precizat ministrul Muncii.

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul propus al Muncii, a primit, ieri-dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 30 de voturi “pentru”, 15 “împotrivă” şi două abţineri.