Italia: Fotbalul din Peninsulă, fără conducere!

0
400

La două luni şi jumătate după eliminarea Squadrei Azzurra din barajul pentru calificarea la CM 2018, demisia selecţionerului Gian Piero Ventura, a preşedintelui Federaţiei Italiene de Fotbal, Carlo Tavecchio, situaţia rămâne în continuare confuză. Trei candidaţi –preşedintele Ligii amatoare (LND), Cosimo Sibilia, preşedintele Ligii Pro 3 (D3) Gabriele Gravina şi cel al Sindicatului jucătorilor profesionişti (AIC), Damiano Tommasi- îşi dispută fotoliul de preşedinte al federaţiei de fotbal. Dar niciunul n-a obţinut ieri majoritatea. Situaţia creată va impune trecerea FGIC sub tutela Comitetului Olimpic Italian (CONI) pentru numirea în următoarele zile a unui selecţioner. În prezent Italia n-are preşedinte de federaţie, preşedinte al ligii şi nici selecţioner. Este pentru prima dată din 1958 când Squadra Azzurra nu participă la faza finală a unui CM .