Donald Trump a purtat convorbiri telefonice cu liderii Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite

0
433

Donald Trump a avut discuţii telefonice cu omologii săi din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, decizia preşedintelui american de a interzice intrarea în SUA a cetăţenilor din mai multe state majoritar musulmane nefiind însă menţionată de Casa Albă, informează publicaţia online Haaretz.

Potrivit Casei Albe, conversaţia lui Donald Trump cu regele saudit Salman s-ar fi concentrat pe situaţia din Siria şi Yemen, aceştia căzând de acord asupra cooperării creării ”zonelor sigure” pentru refugiaţii sirieni şi yemeniţi, o idee vehiculată de preşedintele american încă din timpul campaniei electorale, dar care a întâmpinat opoziţia Pentagonului, în momentul în care a fost propusă de Administraţia Barack Obama.

Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanţei aplicării programului nuclear iranian şi asigurării că Iranul se va supune angajamentelor sale. Anterior, Trump a promis că va anula acordul cu Iranul după punerea sa în funcţie, însă conversaţia cu regele saudit a sugerat o abordare mai nuanţată a preşedintelui american.

Casa Albă a comunicat că cei doi lideri au discutat de asemenea despre importanţa ”adresării activităţilor destabilizatoare ale Iranului în regiune”. În final, aceştia au discutat despre invitaţia regelui Salman adusă lui Trump de a coopera în lupta împotriva terorismului şi creării unui nou viitor.