Un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă / Sentinţă definitivă în cazul agentului Domozină de la Poliţia Bechet

1
286

Agentul Florin Domozină, din cadrul Poliţiei oraşului Bechet, a fost condamnat, definitiv, la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Sentinţa a rămas definitivă ieri, când magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei au respins atât recursul său, cât şi pe cel a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că agentul va fi dat afară în momentul când unităţii i se va comunica oficial sentinţa definitivă pronunţată în cauză.

Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au fost sesizaţi de doljeanul Antonie Alin Ionuţ că, din vara anului 2010 şi până în luna martie 2011, agentul de poliţie Florin Domozină, lucrător în cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei Bechet, i-a cerut şi a primit 200 de lei, dar şi bunuri (un telefon mobil, ţigări, băuturi alcoolice, parfumuri) pentru a-l ajuta în obţinerea unei soluţii mai blânde în dosarul în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, mai precis conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice (Dosar nr.6119/P/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova).

În baza plângerii doljeanului s-a înregistrat un dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-au făcut verificări şi, pentru că sesizarea s-a confirmat, ofiţerii anticorupţie împreună cu procurorul desemnat au organizat flagrantul delict, pe 23 martie 2011 poliţistul fiind surprins primind de la denunţător un echipament sport format dintr-un trening şi o pereche de pantofi sport. În plus, din cercetări a rezultat că inculpatul a pretins şi primit de la denunţător bunuri şi bani în valoare totală de aproximativ 1.700 de lei pentru a interveni pe lângă funcţionari cu atribuţii în efectuarea actelor de cercetare penală, respectiv procuror şi specialişti din cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova, după cum declara la momentul respectiv procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Pe 23 martie a fost reţinut, pe 1 februarie 2011 a fost eliberat, însă a fost trimis în judecată, iar pe 14 decembrie 2011 judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au găsit vinovat pe Florin Domozină de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi l-au condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare. Nemulţumiţi de sentinţă, atât Domozină, cât şi procurorii au făcut apel, înregistrat pe 13 februarie 2012 la Curtea de Apel Craiova.

Pe 25 mai 2012, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova i-au admis lui Florin Domozină apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 562/14.12.2011, pronunţată de Tribunalul Dolj. Instanţa a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus „suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Domozină Florin prin sentinţa penală apelată pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni”. În plus, a fost redus şi cuantumul sumei confiscate de la inculpatul Domozină, de la 1.700 de lei la 942 de lei.

Atât poliţistul, cât şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au făcut recurs împotriva acestei hotărâri, recurs soluţionat ieri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a respins atât recursul inculpatului, cât şi pe cel al procurorilor, astfel că se menţine hotărârea Curţii de Apel Craiova, conform căreia acesta rămâne cu pedeapsa de un an şi şase lui de închisoare cu suspendare.

Având în vedere că este vorba de o hotărâre definitivă de condamnare, chiar dacă nu va executa pedeapsa, bărbatul urmează să părăsească Poliţia doljeană. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, de la eliberare agentul a revenit la locul de muncă, în speţă Poliţia Bechet, fiind trecut însă pe o funcţie neoperativă. „În momentul când vom primi oficial hotărârea definitivă a instanţei din care să rezulte că este condamnat definitiv, se vor face formalităţile privind încetarea raporturilor de muncă ale agentului cu unitatea”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.