Guvernul prezintă CSAT strategia pentru CFR Marfă, cu proceduri de pre-calificare a investitorilor

0
390

Guvernul va include în strategia de privatizare a CFR Marfă o serie de proceduri de pre-calificare a investitorilor, legate de cifra de afaceri, experienţa în domeniu şi capacitatea financiară, documentul urmând să fie discutat, marţi, 5 februarie, în CSAT şi aprobat a doua zi de Executiv.Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seara, la RTV, că a discutat pe această temă cu preşedintele Traian Băsescu şi că acesta a fost de acord cu vânzarea companiei, dar cu condiţia ca procedura de atribuire să fie diferită de cea aplicată în cazul încercării de privatizare a Oltchim, respectiv de licitaţie deschisă.