Corigenţi la capitolul igienă, aproape 300 de elevi din şcolile doljene s-au întors din vacanţa de iarnă cu râie şi păduchi. Cazurile au fost descoperite în urma controalelor demarate în unităţile de învăţământ la mijlocul lunii ianuarie a.c., atunci când au fost reluate cursurile. Spre surprinderea medicilor, elevi cu păduchi au fost descoperiţi atât în şcolile de la sat, cât şi în cele din mediul urban.
Chiar dacă produsele de igienă personală sunt accesibile şi celor mai sărace familii, medicii depistează încă numeroase cazuri de pediculoză şi scabie în unităţile de învăţământ din judeţ. Iar rezultatele triajului epidemiologic, demarat în urmă cu două săptămâni, imediat după vacanţa de iarnă, nu fac decât să confirme că la capitolul igienă elevii doljeni sunt încă deficitari. Controlul a scos la iveală statistici desprinse parcă din Evul Mediu: sute de elevi depistaţi cu păduchi şi chiar râie. Nu au lipsit însă nici situaţiile în care medicii au diagnosticat afecţiuni mai grave aşa cum ar fi angina, care poate provoca boli la nivelul plămânilor, sau varicela.
Mai mulţi elevi cu păduchi în şcolile din oraş decât în cele rurale
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, triajul epidemiologic după vacanţa de iarnă din acest an s-a realizat în 191 de şcoli din mediul urban şi 585 de unităţi de învăţământ din rural. Din cei 122.840 de elevi înregistraţi în documentele şcolare au fost examinaţi 62.886 de elevi din mediul urban şi 26.660 din rural, probleme fiind depistate la 880 de elevi. Cele mai multe afecţiuni au fost descoperite în şcolile din oraşe, înregistrându-se 596 de cazuri. Nici în mediul rural nu au fost puţine situaţii de acest gen, 284 de elevi fiind diagnosticaţi cu diverse boli. Potrivit medicilor şcolari, au fost descoperite 172 de cazuri de angină în urban şi 94 în rural, dar şi 11 cazuri de scabie (râie) în şcolile de la sat. Cele mai multe sunt însă cazurile de pediculoză (păduchi), fiind întâlnite la 172 de elevi din urban şi 101 în rural.
„Fiecare profesor are obligaţia să predea la clasă şi ore de igienă”
Numărul mare de cazuri i-a luat, ieri, prin surprindere şi pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj care au ţinut însă să precizeze că nu au primit o informare în acest sens, întrucât comunicarea se face direct între şcoli şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
„La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj nu s-a raportat nici o situaţie cu privire la numărul elevilor care au râie şi păduchi, pentru că şcolile au o comunicare directă cu Direcţia de Sănătate Publică. Toate aceste situaţii se rezolvă la nivelul cabinetului medical din cadrul unităţii de învăţământ în care s-au înregistrat cazurile, şi numai dacă este vorba de o epidemie se raportează şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean. În ceea ce priveşte faptul că numărul elevilor care au păduchi este mai mare în mediul urban, este o situaţie de conjunctură. Fiecare profesor are obligaţia să predea la clasă şi ore de igienă şi să rezolve situaţiile neplăcute în colaborare cu părinţii elevilor. De asemenea, cazurile speciale trebuie discutate în cadrul şedinţelor”, a declarat Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Varicelă şi micoze
Tot în urma triajului epidemiologic efectuat de medici, au fost depistate şi 17 cazuri de varicelă, o afecţiune contagioasă care foarte uşor se poate transmite în interiorul unei comunităţi. Din acest motiv, medicii i-au trimis acasă pe cei infectaţi. Abia după ce se vor vindeca, aceştia se pot întoarce la şcoală. Pe lângă varicelă, s-au întâlnit şi multe cazuri de elevi cu micoze (ciupercă). Potrivit statisticilor realizate de Direcţia de Sănătate Publică, în Dolj au fost identificate 45 de cazuri în urban şi 24 în rural.
Scopul triajului epidemiologic este acela de a controla elevii care vin din afara comunităţii şi pot aduce cu ei diverse afecţiuni, unele cu potenţial infecto-contagios. Controlul se face, în fiecare clasă, de medicul şcolar sau, după caz, de medicul de familie şi cadrele didactice. Fiecare copil este întrebat dacă a avut probleme de sănătate. Cei care sunt identificaţi cu afecţiuni contagioase sunt scoşi în afara comunităţii şcolare până se vindecă. În tot acest timp primesc, dacă este cazul, tratament.
Igienă în lipsa medicilor
Afecţiunile cauzate de igiena precară sunt de cele mai multe ori contagioase. Din acest motiv, este necesară o supraveghere pe o perioadă cât mai îndelungată a întregii comunităţi şcolare. În mediul urban sarcina le revine medicilor şcolari, însă numărul acestora nu permite, de fiecare dată, efectuarea triajului epidemiologic. Şi mai greu este în comunităţile din mediul rural, unde responsabilitatea monitorizării elevilor aparţine medicilor de familie, care trebuie însă să se ocupe, în acelaşi timp, de toate categoriile de bolnavi, din localitatea respectivă. În plus, pe agenda de lucru figurează în mod obligatoriu şi deplasări la domiciliul pacienţilor, ceea ce de multe ori înseamnă şi parcurgerea câtorva kilometri, dintr-o comună într-alta, în funcţie de aria în care au responsabilităţi. În aceste condiţii, este dificil ca un medic de familie să reuşească verificarea medicală a elevilor, mai mult de două ori pe an, la începutul fiecărui semestru.
Comments are closed.