A nins târziu, dar abundent, în anotimpul iernii şi, în afara faptului că previzibilul ne-a găsit nepregătiţi, altceva n-a mai fost remarcat. Un soi de stupoare cosmică, a cărei singură consecinţă practică e înjurătura, ne-a augmentat proasta dispoziţie, fiindcă bombăneala ajunsese deja, în stradă, la blasfemie. Dincolo de toate acestea, în ordinea firii, fiindcă iarna românească e, de multă vreme, o emblemă a destinului naţional, nici o discuţie consistentă. Şi, totuşi, în chestiunea abundentei ninsori căzută în sudul ţării şi nu numai, ar trebui remarcată oportunitatea ei. A venit când nu mai putea fi aşteptată şi se instalase disperarea, într-atât de îngrijorător devenise deficitul de apă în sol, în albiile râurilor şi pârâurilor interioare. „The Economist”, într-o recentă referire, nu ne face mămăligari, dar scrie că „mămăliga a explodat la Bucureşti”, aluzie la protestele prelungite din Capitală şi alte oraşe din ţară, împotriva actualei puteri. E mai veche aluzia cu „mămăliga românească” şi, dincolo de izul ei discret peiorativ, ar merita spus că nici măcar mare producătoare de porumb, la nivelul Uniunii Europene, nu este România. Şi nici n-a fost. Cu o producţie de 15-20 de milioane tone anual, faţă de 8-9 milioane tone, cât se apreciază că s-a obţinut anul trecut, ar fi altceva. Fiindcă cine deţine excedente de porumb şi soia are acces la resurse valutare, poate produce uşor şi carne (pasăre, vită, porc), care ar putea conta în exporturile ţării, implicit într-o balanţă comercială avantajoasă. Ştefan Andrei, fostul şef al diplomaţiei române înainte de 1989, în interviul maraton cu Lavinia Betea, apărut în cartea “Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. Îşi spunea Machiavelli”, spune multe lucruri interesante. Poate nu toate posibile în lumea de astăzi, dar reflecţiile lui nu pot fi desconsiderate. Este dificil de spus, altfel, cum se va descurca actualul guvern, sau cel care va urma, cu rambursarea datoriei de 27 miliarde euro, convenită în 2009 cu FMI şi UE. Acum se vorbeşte de un nou împrumut, de 5 miliarde dolari, de la FMI, pe fondul unei perspective de stabilitate şi redusă creştere economică. Să revenim la efectele benefice ale ninsorii căzute peste câmpurile încremenite în aşteptare. Meteorologii nu dau semnale încurajatoare în privinţa precipitaţiilor în apropiata primăvară. Dar, până atunci, în absenţa stratului consistent de zăpadă, gerurile din ultimele nopţi ar fi făcut ravagii asupra firavelor semănături de toamnă, atâtea câte s-au înfiinţat. Un premier vizionar, cu o bună imagine asupra potenţialului economic al ţării, convins de aportul agriculturii la PIB-ul anului trecut, ar fi adus mai des în discuţie ceea ce trebuie. În afara măsurilor de austeritate, unele cu rostul lor, nimic altceva nu l-a animat. Ar fi putut saluta, cel puţin, ninsoarea căzută, care, dincolo de efectul ei benefic, la care făceam referire, a mai inhibat mişcările de protest la adresa sa. Ceea ce nu schimbă datele discuţiei. Fiindcă premierul Emil Boc şi guvernul său, realmente neperformant, trebuie să plece, lăsând locul altuia, care ne-ar putea întreţine, cel puţin pentru o vreme, iluziile. Iar una din şansele românilor, cu o importantă pondere a lor în lumea rurală, nu este alta decât cea legată de anul agricol. De cum va fi el. Şi pentru asta vom privi, unde altundeva, decât spre cer.
