Persoanele care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile comerciale care au încheiat convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în speţă beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi, respectiv, a bunăstării şi protecţiei porcinelor, pot solicita Agenţiei eliberarea adeverinţelor necesare în acest sens. “Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea, la termenul prevăzut de legislaţia în vigoare, a ajutorului de stat care se acordă anual producătorilor agricoli beneficiari ai ajutoarelor de stat la care sunt îndreptăţiţi, pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi respectiv bunăstării şi protecţiei porcinelor”, declară reprezentanţii APIA.
CEC Bank şi Banca Transilvania, parteneri APIA
Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank SA şi cu Banca Transilvania, astfel că, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus Cerere pentru solicitarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi a bunăstării şi protecţiei porcinelor şi, de asemenea, că au fost efectuate verificările administrative asupra Cererii pentru solicitarea ajutorului de stat, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, în adeverinţă este menţionată suma calculată în baza Cererii pentru solicitarea ajutorului de stat. Totodată, UniCredit Ţiriac Bank intenţionează să semneze în perioada imediat următoare convenţia privind finanţarea capitalului de lucru cu Agenţia.
Recomandare APIA: alegeţi-vă cu grijă creditorul!
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA garantează 80% din valoarea creditelor acordate de Banca Creditoare în baza convenţiilor încheiate. “Menţionăm faptul că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de Creditor şi aprobate de Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului)”, se arată într-un comunicat remis de Agenţie, alături de recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi, ca aceştia să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.