CCR: Nici o pensie specială sau contributivă, aflată în plată, nu poate fi micşorată

0
452

CCR a decis la 15 decembrie că obligaţia de a plăti contribuţii de sănătate pentru pensiile de stat mai mari de 4.000 lei este neconstituţională. În motivarea hotărârii, Curtea Constituţională arată însă că nici o pensie aflată în plată, fie ea specială (de serviciu sau bazată pe contributivitate) nu poate fi micşorată prin aplicarea unor taxe, impozite sau contribuţii.

”Diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu. Dacă în jurisprudenţa Curţii s-a statuat deja că suspendarea plăţii pensiei (indiferent că pensia este contributivă sau de serviciu) pe perioada realizării unor venituri de altă natură constituie o afectare a dreptului fundamental la pensie, cu atât mai mult diminuarea pensiei prin prelevarea unei contribuţii (fie şi ea direcţionată către bugetul FNUASS) pe o perioadă nedeterminată în timp (practic permanentă) reprezintă o afectare a acesteia. Rezultă, astfel, că ordonanţa de urgenţă nu poate diminua cuantumul pensiei aflate în plată, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o diminuare inevitabilă a cuantumului pensiei. Or, afectarea dreptului fundamental la pensie se poate realiza prin cel puţin două modalităţi: încetarea sau suspendarea plăţii pensiei şi diminuarea cuantumului său. În măsura în care Guvernul apelează prin intermediul ordonanţei de urgenţă la unul dintre aceste două elemente afectatoare ale dreptului, respectiva măsură afectează dreptul la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituţie, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituţie”, se arată în motivarea CCR.

Or, guvernul Ciucă tocmai a adoptat miercuri proiectul de lege privind pensiile speciale, care prevede, printre altele, şi recalcularea pensiilor magistraţilor aflate deja în plată. Miza guvernului este ca nici o pensie specială să nu depăşească salariul.

”Practic, nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depăşească salariul primit în perioada activă, iar pensiile care sunt deja în plată se vor recalcula pentru a respecta noul principiu şi pentru a elimina inechităţile între beneficiarii care sunt deja în plată şi viitorii pensionari”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Proiectul de lege adoptat de Guvern şi trimis Parlamentului spre dezbatere arată că ”în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu stabilite în baza unor decizii de pensii emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează prin aplicarea formulei de calcul prevăzută la art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare a pensiei de serviciu şi ţinând cont de vechimea utilizată la stabilirea sau după caz, ultima recalculare a drepturilor de pensie”.

Având în vedere decizia CCR, nu e clar dacă o astfel de prevedere privind recalcularea şi diminuarea pensiilor magistraţilor aflate în plată poate trece de controlul Curţii Constituţionale.