Premier League: Jurgen Klopp, idolul suporterilor lui FC Liverpool

0
566

Germanul Jurgen Klopp (52 ani) este venerat realmente de suporterii echipei FC Liverpool pentru rezultatele obţinute în Premier League, dar şi în competiţiile internaţionale inter-cluburi. Săptămâna trecută, Liverpool a câştigat la Doha Cupa Mondială a cluburilor, trofeu care îi lipsea din vitrină. Dar Jurgen Klopp, se află în graţiile suporterilor şi pentru că se înscrie într-o formă de filiaţie cu miticul antrenor Bill Shankly (1959-1974), pe mandatul căruia s-a câştigat campionatul englez în trei rânduri (63-64, 65-66 şi 72-73), şi Liverpool s-a întâlnit cu Petrolul Ploieşti, într-o triplă partidă în preliminariile CCE. Astă seară pe „Anfield”, Jurgen Klopp nu va cere suporterilor altceva decât să-şi încurajeze jucătorii care vin, după o splendidă victorie (4-0) în deplasare la Leicester, şi bineînţeles, obţinerea trofeului Cupei Mondiale a cluburilor de care aminteam. Deşi lipsit de aportul lui Fabinho, Matip, Lovren, Alex Oxlade Chamberlain, în acest „Boxing Day”, Jurgen Klopp ştie cum să-şi motiveze jucătorii, şi deja suporterii cunosc, înaintea jocului, pe cei 11 titulari: Alisson, Alex Arnold, Van Dijk, Gomez, Robertson, Henderson, Wijnaldum, Milner, Salah, Firmono, Mane, pe parcurs urmând a intra Divok Origi, Adam Lalana şi poate… Shaquiri. Cum să nu iubeşti o asemenea echipă -neînvinsă în Premier League (17 victorii şi o remiză) -, deşi –atenţie- Wolverhampton vine întărită moral, după o victorie –nesperată- asupra lui Manchester City. „Lupii” au devenit.. naşii „cetăţenilor”.