Iohannis: Publicarea unui decret nu poate fi blocată sau cenzurată

0
444

Preşedinţia a reacţionat faţă de întârzierea publicării în Monitorul Oficial a decretului prin care i se prelungeşte mandatul şefului SMG, precizând că împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate.

”Imediat după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Decretul Preşedintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condiţiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaţilor, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedinţia aminteşte că Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 202/1998, precum şi de alte acte normative.

”Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituţie, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituţiile cu atribuţii în această procedură. Preşedintele României atenţionează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 şi, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”, se mai arată în comunicat.