Urgența Spitalului Județean, aglomerată de cazurile sociale

0
380

Aproape 300 de persoane au ajuns la Urgența Spitalului Județean din Craiova în zilele de Crăciun. Oamenii s-au așezat la masa de sărbători și au mâncat din toate preparatele fără să mai țină cont de tratamentul sau regimul alimentar prescrise de medici, iar 40 dintre ei au fost internați. În a doua zi de Crăciun, și elicopterul SMURD s-a ridicat de la sol pentru a prelua un pacient cu afecțiuni cardiace de la Calafat. Marea problemă sunt însă cazurile sociale care pur și simplu se instalează în sala de așteptare a UPU și aglomerează activitatea medicilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, dr. Cristina Geormăneanu, la Urgență au ajuns 276 de persoane, iar 42 dintre acestea au avut nevoie de internare. În cele mai multe cazuri a fost însă vorba de urgențele minore, pacienți care au făcut abuz de alimente sau au mâncat dezordonat. „Au fost și pacienți cronici care și-au neglijat tratamentul și regimul dietetic, hiposodat sau hipoproteic, și au făcut diferite decompensări”, a explicat dr. Cristina Geormăneanu. În cele trei zile de Crăciun, medicii au avut de îngrijit și victime ale agresiunilor fizice și din accidente rutiere. „Față de alți ani, au fost mai puține afecțiuni fizice. Între 24 și 26 decembrie au fost 21 de cazuri, mai puține decât în alți ani și nu așa de grave. Nici accidente nu au fost așa de multe, în jur de 20, cu victime”, a mai spus medicul Geormăneanu. În a doua zi de Crăciun, elicopterul SMURD Craiova s-a ridicat de la sol pentru a prelua un pacient cu probleme cardiace de la Calafat.

Stau cu nopțile în sala de așteptare

O reală problemă sunt însă persoanele fără adăpost care stau cu nopțile în sala de așteptare a Urgenței. Medicii spun că prezența lor acolo este tolerată, dar că totuși le aglomerează activitatea. Cel mai grav este faptul că nimeni nu se preocupă pentru preluarea și internarea lor. „Două cazuri sociale sunt la noi în observator și urmează să se facă demersurile pentru a fi preluați. Aceste persoane au fost evaluate din punct de vedere medical, sunt conștiente și nu au nici un fel de problemă medicală. Problema lor este una socială și trebuie să fie preluați în centre specializate”, a spus dr. Cristina Geormăneanu. Tot în sala de așteptare a UPU vin să se adăpostească șapte persoane care, deși sunt internate într-un adăpost social, pleacă de acolo pe timpul nopții. Sala de primiri este încăpătoare, dar nu are această funcție de a adăposti oamenii cu probleme sociale. Noi totuși îi primim, nu îi dăm afară, b, din contră, le dăm mâncare și un ceai cald, iar ei și-au creat o obișnuință”.

„Noi, medicii de la UPU, facem tot ce putem”

Medicul Cristina Geomăneanu atrage atenția că aceste persoane trebuie să fie îngrijite mai bine în așezămintele sociale deoarece acum, pe timpul iernii, riscurile la care acestea sunt supuse sunt mai mari. „Eu mă întreb totuși cum dorm liniștiți cei care se ocupă de acești oameni? Noi, medicii de la UPU, facem tot ce putem, îi evaluăm și încercăm să îi plasăm în centre sociale, dar din păcate, nu vedem același interes din partea celor care ar trebui să se ocupe de ei. Și chiar ar trebui să se ocupe mai mult acum, în această perioadă a anului când riscul de a se îmbolnăvi este și mai mare”. Dr. Cristina Geomăneanu a menționat faptul că majoritatea, fiind consumatori de alcool, sunt foarte expuși la hipotermii a căror instalare este grăbită de alcool. Ei pot să sufere leziuni grave, degerături care pot duce la amputarea membrelor sau la deces.