Două persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut sâmbătă, în apropierea comunei Pielești. Conform reprezentanților IPJ Dolj, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12.30, pe D.N. 65, la km. 10, în afara localităţii Pieleşti. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că Savarel Vîlceanu, de 47 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Fiat dinspre Craiova către Balş, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga pentru a intra în curtea unei societăţi comerciale şi a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda, condus din sens opus de Ionel Vidican, de 62 de ani, din Timişoara. În urma impactului două persoane au fost rănite, Dan Rușeț, de 40 de ani şi Bucureșteanca Rușeț, de 42 de ani, ambii din Craiova, pasageri în primul autoturism, victimele fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru îngrijiri. „În urma testării cu etilotestul s-a stabilit că șoferii celor două autovehicule nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.