Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi-a premiat angajaţii merituoşi

0
935

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, a avut loc activitatea festivă în cadrul căreia au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim, patru ofițeri și 17 subofițeri care s-au distins prin modul de executare a misiunilor și rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor.

Totodată, 288 de cadre ale unităţii și personal civil au fost recompensați cu citare prin Ordin de Zi pe Unitate, diplome de merit, felicitări și mulțumiri pentru activitatea desfășurată, conform regulamentelor militare. În cadrul festivităţii a fost ţinută slujba religioasă de avansare în grad de către preotul militar, iar conducerea unității a transmis atât cadrelor avansate în grad, cât şi colegilor prezenţi, multă sănătate, putere de muncă şi cât mai multe succese în activitatea pe care o desfăşoară. Activitățile s-au încheiat în Sala Polivalentă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj unde, în prezenţa personalului unității, a avut loc evocarea cu tema ”Ziua Națională a României – 105 ani de la înfăptuirea Marii Uniri”, susţinută de lect. univ. dr. Mihai Ghițulescu, din cadrul Facultății de Științe Sociale Craiova.