„Cămara cuvintelor lui Dumnezeu”, prima din cele patru conferințe teologice organizate sub egida Synaxis

0
697

În data de 28 noiembrie 2023, la Sala de festivități a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, a avut loc prima din cele patru conferințe teologice organizate sub egida Synaxis în anul universitar 2023-2024. Prelegerea intitulată „Cămara cuvintelor lui Dumnezeu” a fost susținută de Înaltpreasfințitul Acad. dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei.

Conferința a evidențiat învățătura ortodoxă despre Maica Domnului în relație cu evenimentul Nașterii lui Mesia. Dacă în Rai omul trăia o stare de comuniune intimă cu Dumnezeu, după căderea în păcat relația omului cu Dumnezeu s-a desfășurat într-un dialog al făgăduinței și al nădejdii. Preasfânta Fecioară este, potrivit teologiei răsăritene, aceea care, prin răspunsul liber pe care îl dă chemării divine, a viețuit în logica dăruirii, potrivindu-se măsurii dumnezeiești. În cuvintele Înaltpreasfințitului Părinte Irineu: „Dumnezeu nu abandonează și nu Se desparte de creația Sa. Dumnezeu-Iubire nu S-a despărțit niciodată de om. După cădere, Dumnezeu a continuat să vorbească și să comunice prin simboluri, prin profeții și prin făgăduința venirii lui Mesia. Maica Domnului este aceea care ajunge la plinătatea comuniunii cu Dumnezeu și la plinătatea harului. Ea este Chivotul Înomenirii lui Dumnezeu și Cămara rațiunilor divine”.

Prelegerea Înaltpreasfințitului a fost urmată de un recital muzical al Corului Facultății de Teologie din Craiova, dirijat de pr. lect. univ. dr. Cristian Mazilița și lect. univ. dr. Victor Șapcă, precum și de o sesiune de întrebări. Moderatorii evenimentului au fost pr. dr. Sorin Vulcănescu și pr. dr. Doru Marcu.

Conferințele Synaxis, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Aleandru și Aristia Aman” Dolj și cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, constituie un bun prilej de întâlnire și dezbatere. Acestea au fost concepute din dorința de a pune în lumină frumusețea culturii teologice în general și de a surprinde capacitatea înnoitoare a tradiției creștine. Prelegerile academice sunt dublate de evenimente prin care sunt promovați autori de referință în domeniu și de momente de retragere spirituală în diferite așezăminte monahale din cuprinsul Mitropoliei Olteniei.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.