Messi a câştigat Balonul de Aur pentru a şaptea oară

0
662

Argentinianul Lionel Messi (34 de ani) a câştigat Balonul de Aur 2021, trofeul fiind decernat în seara aceasta într-o gală la Paris de prestigioasa revistă France Football. Atacantul lui PSG a câştigat Balonul de Aur a şaptea oară, după un sezon în care a cucerit Copa America, competiţie la care a fost MVP, şi-a adjudecat Cupa Regelui şi a fost golgheterul La Liga, cu 30 de goluri. Cu PSG este lider detaşat în Ligue I şi calificat în optimile Champions League. Argentinianul a mai cucerit trofeul în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015 și 2019. Messi a fost însoțit la gală de soția sa Antonella Roccuzzo și de cei trei băieți. Messi l-a devansat pe polonezul Robert Lewandowski, atacantul lui Bayern Munchen, podimul fiind completat de italianul Jorginho, mijlocaşul lui Chelsea, campion european cu Squadra Azzurra în vara aceasta.

Chelsea Londra a câștigat premiul pentru cel mai bun club al anului, după victoria obținută în Champions League. Gianluigi Donnarumma (PSG/Milan), campion european cu naționala Italiei, a fost desemnat cel mai bun portar în 2021. Atacantul polonez al lui Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a primit premiul pentru cel mai bun atacant din 2021. Mijlocașul spaniol al lui FC Barcelona, Pedri, a câștigat Trofeul Kopa, acordat celui mai bun tânăr fotbalist, el fiind desemnat recent şi Golden Boy 2021.

Classamentul Balonului de Aur 2021:

  • 1. Lionel Messi (PSG, Barcelona / Argentina)
  • 2. Robert Lewandowski (Bayern Munchen / Polonia)
  • 3. Jorginho (Chelsea Londra / Itallia)
  • 4. Karim Benzema (Real Madrid / Franța)
  • 5. N’Golo Kante (Chelsea Londra / Franța)
  • 6. Cristiano Ronaldo (Manchester United / Portugalia)
  • 7. Mohamed Salah (Liverpool / Egipt)
  • 8. Kevin De Bruyne (Manchester City / Belgia)
  • 9. Kylian Mbappe (PSG / Franța)
  • 10. Gianluigi Donnarumma (PSG / Italia)
  • 11. Erling Haaland (Borussia Dortmund / Norvegia)
  • 12. Romelu Lukaku (Chelsea Londra / Belgia)
  • 13. Giorgio Chiellini (Juventus Torino / Italia)
  • 14. Leonardo Bonucci (Juventus Torino / Italia)
  • 15. Raheem Sterling (Manchester City / Anglia)
  • 16. Neymar (PSG / Brazilia)
  • 17. Luis Suarez (Atletico Madrid / Uruguay)
  • 18. Simon Kjaer (AC Milan / Danemarca)
  • 19. Mason Mount (Chelsea Londra / Anglia)
  • 20. Riyad Mahrez (Manchester City / Algeria)
  • 21. Bruno Fernandes (Manchester United / Portugalia)
  • 21. Lautaro Martinez (Inter Milano /Argentina)
  • 23. Harry Kane (Tottenham Hotspur / Anglia)
  • 24. Pedri (FC Barcelona / Spania)
  • 25. Phil Foden (Manchester City / Anglia)
  • 26. Nicolo Barella (Inter Milano / Italia)
  • 26. Ruben Dias (Manchester City / Portugalia)
  • 26. Gerard Moreno (Villarreal / Spania)
  • 29. Cesar Azpilicueta (Chelsea Londra / Spania)
  • 29. Luka Modric (Real Madrid / Croația)