Primul termen în dosarul Revoluției

0
497
Persoane demonstreaza fata de regimul comunist, in Piata Prefecturii din Craiova, 22 decembrie 1989. REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO

Peste 700 de oameni, victime și urmași și revoluționarilor, sunt prezenți, astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde are loc primul termen în cameră preliminară, în dosarul Revoluției. Cei mai mulți spun că au venit cu speranță, dar nu cred că acest dosar va ajunge la final.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, dar fostul președinte Ion Iliescu nu participă.

Pe 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, pentru acest proces fiind emise citații pentru 5.000 de persoane.

Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii.

În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe și au rezultat 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice.