Un nou târg de joburi „O șansă pentru dezvoltare”

0
410

Conducerea Universității din Craiova alături de echipa de management a proiectului transfrontalier „O șansă pentru dezvoltare” vă invită la târgul de joburi pe 5 decembrie 2018, între orele 12:00-16.00, în holul central al Universității din Craiova. La târgul de joburi și-au anunțat participarea peste 20 firme, companii, instituţii, bănci, firme de recrutare.

Vor fi amenajate standuri unde cei aflați în căutarea unui loc de muncă pot să discute cu recrutorii de la companii și agenții de recrutare, pot lăsa un CV, pot participa la un scurt interviu sau pot afla informații suplimentare despre pașii pe care îi presupune adaptarea în companie. Cei interesați de găsirea unui loc de muncă în domeniu sunt așteptați cu un CV actualizat să participe la această întâlnire cu angajatori importanți din Dolj și nu numai.

De asemenea, sunt invitaţi să participe la eveniment și alți angajatori din Oltenia care nu au făcut acest pas până la acest moment, pentru că vor avea acces la o resursă umană valoroasă, dornică să își găsească un loc de muncă în comunitatea noastră și să contribuie la dezvoltarea socio-economică a acesteia.

Proiectul „O șansă pentru dezvoltare” vizează creșterea capacității de angajare a absolvenților prin dezvoltarea abilităților profesionale și asigurarea unei mai bune comunicări între angajatori și persoanele care caută un loc de muncă în județele Dolj, Vidin și Veliko Tarnovo. Prioritatea sa este includerea pe piața muncii a studenților și a absolvenților de învățământ superior din regiunea de implementare a proiectului.În cadrul proiectului, o parte dintre absolvenții Facultăților de Științe, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și Facultatea de Litere au fost specializați pe domenii de nișă prin intermediul unor cursuri postuniversitare de formare și dezvoltare profesională, cursuri de perfecționare, etc. La eveniment vor fi prezentate informații legate deevoluția cursurilorderulate, echipamentele achiziționate și utilizarea acestora, obiectivele și indicatorii atinși în proiect.

Participarea la acest târg de joburi este liberă atât pentru angajatori cât și pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă.