Interpelat de unul dintre consilierii locali PNL, în ședința CLM care a avut loc în această dimineață, edilul-șef al Craiovei a avansat un termen probabil pentru finalizarea stadionului de atletism: finalul anului 2019. Genoiu a declarat că execuția de lucrări va fi scoasă la licitație în următoarea perioadă și se preconizează ca, până în martie, anul viitor, să se găsească și un constructor. „Din acel moment, firma care se ocupa de lucrări are la dispoziție 10 luni să termine totul. Estimăm ca la finele anului 2019 , stadionul de atletism să fie gata”, a afirmat Genoiu. Acesta a adăugat că proiectul a fost întârziat și din pricina faptului că i-au fost aduse o serie de modificări astfel încât să devină unul de categorie superioară. Stadionul de atletism al Craiovei se construiește, după cum se știe, lângă stadionul cel mare, va avea 5000 de locuri în tribune și va costa 15,6 milioane de lei. Potrivit primarului, la un milion de euro se ridică numai dotările pe care noua arenă le va avea, printre care și o pistă încălzită pentru antrenamentul sportivilor.