Fotbal – 2.Bundesliga: Maxim l-a învins pe Sepsi

0
346

VfB Stuttgart s-a apropiat la un singur punct de liderul Eintracht Braunschweig, după 3-1, luni seară, pe teren propriu, cu FC Nurnberg, în ultimul meci al etapei cu numărul 14 din Zweite Bundesliga. A fost duelul românilor din Germania! Maxim a jucat 64 de minute la Stuttgart, în timp ce Laszlo Sepsi a fost integralist la Nurnberg.

Titularizat de Hannes Wolf, internaţionalul român, transferat în Germania de la Pandurii, a oferit un assist involuntar la a doua reuşită a gazdelor (min. 33), semnată de Terrode, omul care desschisese şi scorul, în minutul 3. Maxim a lovit greşit un balon în careu, iar atacantul german, aflat pe fază, l-a învins pe goalkeeper-ul advers.

Nurnberg a redus din diferenţă în minutul 80, dar echipa lui Sepsi nu a produs surpriza pe final. În prelungiri (90+3), Stuttgart a mai înscris o dată, prin Asano.

Dacă Stuttgart se bate pentru promovare, Nurnberg este la mijlocul clasamentului, pe locul 10, după un început dificil de campionat. Totuşi, bavarezii au înscris în toate etapele de până acum (25 de goluri), fiind singurii care se pot lăuda cu o astfel de performanţă.