Slăvitul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numește Betsaida, aflată lângă Marea Galileii, o cetate mică și neînsemnată mai înainte, dar după nașterea fratelui său, Apostolul Petru, s-a făcut renumită și slăvită. Dintr-o patrie umilă ca aceasta au răsărit amândoi apostolii, având un tată sărac, anume Iona, care a învățat pe fiii săi meșteșugul său, Iona era pescar pe Marea Galileii și prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Mai târziu, Sfântul Apostol Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, și-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se căsătorească. Auzind că Sfântul Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan și propovăduiește credința și pocăința, Sfântul Andrei s-a dus la dânsul și i s-a făcut ucenic, căci dorea a se sui cu mintea sa la înțelegeri mai înalte. Dumnezeiescul Ioan, vrând să înalțe gândul ucenicilor lui întru mai multe cugetări și să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor, Înaintemergător și propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei și pe un altul, despre care zic unii că ar fi cuvântătorul de Dumnezeu, Evanghelistul Ioan, și a mers cu dânșii acolo unde se afla atunci Hristos. Și văzându-l pe El, a zis: “Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.” Auzind acești doi ucenici mărturia lui Ioan, au mers după Hristos. Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalți apostoli, fiind chemat la învățătura divină, drept pentru care s-a și numit “întâi chemat”. Căci ela înțeles mai înainte din cărțile proorocilor că, într-adevăr, El este Cel Care va să vină, mai ales după ce a văzut boli grele tămăduindu-se, pe orbi dobândind vedere, pe șchiopi umblând, demonii izgonindu-se, pe morți ridicându-se din groapă numai cu porunca și cuvântul lui Hristos. Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat și a înviat din mormânt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăși la Sine pe ucenicii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii și le-a zis: “Mergînd, învățați toate neamurile.” Şi după ce le-a trimis lor Preasfântul Duh și i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor câte se aflau sub cer, Apostolii, adunându-se, au aruncat sorți între dânșii, ca să se știe ce parte a lumii urma să ia fiecare dintre dânșii spre propovăduire. Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menționează că Sfântul Apostol Andrei “a predicat în Pont, Tracia și Sciția”. Prezența colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credința că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în țara noastră. Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit răstignit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domitian (81-96). În anul 357, moaștele Sfântului Andrei au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfințirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moaștele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. În anul 1462, în vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus la Catedrala din Patras, în biserica cu hramul Sfântul Andrei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat “Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională.
„Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, roagă-te lui Dumnezeu pentru sufletele noastre! Amin”.
Preot LIVIU SĂNDOI
