Sebastian Ghiţă a demisionat din PSD după o discuţie cu Ponta

0
56

Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat, ieri, că demisionează din PSD, el precizând că a avut anterior o discuţie cu liderul formaţiunii, Victor Ponta. Totodată, Ghiţă a anunţat că „nu va mai reveni în acest partid cât timp chestiunile legate de comunism, corupţie şi schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate” şi l-a acuzat pe Mircea Geoană de şantajarea lui Ponta.

„Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuţie serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declaraţiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am iniţiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înţeles punctul său de vedere şi am hotărât să demisionez din PSD!”, a afirmat Sebastian Ghiță, într-o declaraţie de presă. În continuare, Ghiţă a spus că îşi doreşte ca Victor Ponta „să aibă puterea şi mintea să reformeze acest partid” şi l-a atacat pe Ion Iliescu, subliniind că „nu cred că eu trebuie să-mi însuşesc valorile reprezentate de Ion Iliescu”. Cât îi priveşte pe Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, excluşi joi din PSD, Ghiţă spune că „au primit ce meritau”. „Le-am spus colegilor de-acum un an că trădeaza interesul comun pentru interesul personal. Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de Externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numeşte ministru de Externe, atunci va fi război în PSD”, a explicat Sebastian Ghiţă. Vanghelie, la rândul său, „reprezenta ce este mai josnic şi mai urât în partidele politice: coruptie, trădare, minciună. (…) Am fost un adversar al lui Vanghelie de când am intrat în PSD. Şi cred că ieri (n.r. – joi) oamenii i-au arătat cu adevarat ce cred despre el. Nu poţi să ai un agramat, un neinstruit, un hoţ lider al partidului în Bucureşti, şi să câştigi alegerile. Ne era ruşine să spunem în ţară că Vanghelie este unul dintre noi!”.

Geoană: Nu-i permit lui Ghiţă să spună minciuni

Senatorul Mircea Geoană a spus, ieri, că nu-i permite lui Sebastian Ghiţă să spună minciuni legate de un aşa-zis şantaj la adresa premierului Victor Ponta privind postul de ministru de Externe, el precizând că discuţia cu Ponta a vizat candidatura sa la funcţia de secretar general ONU în 2016. „Singura comunicare pe care am avut-o cu domnul Ponta înainte de alegerile prezidenţiale a fost legată de un proiect pentru România, şi anume susţinerea pe care Guvernul, eventual, ar fi acordat-o pentru o candidatură a mea pentru funcţia de secretar general ONU în 2016”, a subliniat Geoană.

Ponta despre Ghiţă: „A greşit!”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că „sunt foarte mulţi colegi care spun că poate trebuie să ne despărţim de Sebi Ghiţă” şi că acesta trebuie să înţeleagă că o organizaţie merge după anumite reguli, nu doar după regula lupului singuratic. „A greşit! Cred că Sebastian Ghiță trebuie să înţeleagă că o organizaţie merge după anumite reguli, nu doar după regula singulară a lupului singuratic. (…) Inclusiv în ceea ce îl priveşte pe el, sunt foarte mulţi colegi care spun că, domnule, poate trebuie să ne despărţim de Sebi Ghiţă. Poate că, dacă nu înţelege ce înseamnă proiectul nostru, îi spunem: «Mulţumim». E colegul nostru, a fost alături de noi, dar, de asemenea, ne despărţim”, a spus Ponta într-un interviu pentru DCnews, referitor la afirmaţiile lui Ghiţă de joi seară, după şedinţa conducerii PSD. Întrebat dacă doreşte să se despartă de Ghiţă, preşedintele PSD a răspuns: „Dacă se integrează într-o organizaţie, este promiţător. Dacă înţelege să o ia înaintea plutonului, la un moment dat va pierde echipa”.

„Ion Iliescu să se retragă”

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă afirma, într-o declaraţie dată publicităţii joi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă şi că ar trebui ca toţi cei cu probleme să fie suspendaţi din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc. „Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se asează la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, susţinea Ghiţă joi seară, apreciind că e necesară reformarea PSD şi că toate partidele „trebuie să arate că au un răspuns la acuzaţiile de comunism, corupţie şi ineficienţă”.