Poetul Radu Vancu și eseistul Dragoș Varga vin la „Scriitori la Tradem”

0
893

Poetul Radu Vancu și eseistul Dragoș Varga sunt invitații penultimei ediții din acest an a întâlnirilor culturale „Scriitori la Tradem”, care se vor desfășura mâine, 30 noiembrie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a municipiului Craiova. Autorii își vor lansa cele mai recente apariții editoriale și vor oferi autografe. Radu Vancu este autorul uneia dintre cele mai bune cărți de poezie din 2012, „Frânghia înflorită”, apărută la Casa de Editură „Max Blecher”, coordonată de poetul Claudiu Komartin. Dragoș Varga a publicat recent a doua ediție a volumului „Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei” (Editurile „InfoArt Media” și „Timpul”). Cu același prilej va fi prezentată și noua serie a revistei „Transilvania” (redactor-șef: Dragoș Varga).

Radu Vancu s-a născut în 1978, la Sibiu, unde este lector la Facultatea de Litere şi Arte. Totodată, este redactor la revistele „Transilvania” şi „Poesis Internaţional”. A fost recompensat cu Premiul revistei „Observator cultural” şi Premiul Filialei Sibiu a USR pentru volumul „Sebastian în vis” (2010),  Premiul Republica al Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău pentru volumul „Frânghia înflorită”, Premiul Filialei Sibiu a USR pentru volumul „Eminescu. Trei eseuri” (2012) și este laureat al Congresului Național de Poezie de la Botoșani (2011).

Dragoș Varga s-a născut pe 3 martie 1977, în Bacău, din anul 2000 este redactor la revista „Transilvania”, iar din 2009, director al Centrului Cultural Interetnic Transilvania şi redactor-şef al Revistei „Transilvania”. Este doctor în filologie din anul 2005, cu o teză dedicată operei lui Radu Stanca. A debutat publicistic în anul 2000, în revista „Transilvania” din Sibiu, iar editorial, cu volumul „Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei” (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2005), pentru care, în același an, a primit Premiul pentru debut în critica literară, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu. De asemenea, în 2008 a fost recompensat cu Premiul „Radu Stanca” de revista „Euphorion”, pentru studierea Cercului Literar de la Sibiu şi a operei membrilor săi.

„Scriitori la Tradem” este un proiect cultural care a debutat în anul 2010, iar în cadrul său au conferențiat și au citit din cărțile lor mai mulți scriitori, între care Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Michael Astner, Adrian Mihalache, Ioan Es. Pop ș.a.

«„Frânghia înflorită” e, într-un fel, și cartea despărțirii de spectrul tatălui, care l-a urmărit obsesiv până acum pe poet în mai toate cărțile sale. Dincolo însă de toate acestea, încercând, voluntar sau involuntar, să-l traducă pe Dante în limbajul poeziei actuale, Radu Vancu a reușit să scrie un volum cu o miză enormă, unic – aș îndrăzni să afirm – în ansamblul liricii 2000». (Octavian Soviany)

«Merituoasă prin atâtea rare calități, de la rigoarea construcției și a metodei de interpretare, la sobrietatea nobilă a expresiei, cartea lui Dragoș Varga marchează un moment reprezentativ în exegeza operei lui Radu Stanca». (Antonio Patraș)