Cancerul nu i-a curmat speranţa. Raluca are nevoie de noi

0
804

În faţa bolii suntem egali, pentru că ea nu alege şi nu întreabă. Nu contează veniturile, educaţia şi nici vârsta, căci necazul te loveşte chiar atunci când abia te-ai ridicat şi îţi intră în viaţă ca un musafir nepoftit, parcă hotărât să-ţi dea peste cap orice vis, cu orice preţ. Să vezi sub numele tău, pe buletinul medical pe care sperai să scrie că ai o simplă răceală sau cel mult o anemie, verdictul acela cumplit numit cancer, care multora le dă fiori doar când aud de el, te marchează pe viaţă.

Se spune că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce… Însă de multe ori mă întreb câte mai poate duce Raluca. Este o tânără de numai 24 de ani, pe care am cunoscut-o în urmă cu aproape 10 ani, în prima zi de liceu. Fetei cu zâmbet de-a dreptul molipsitor, care avea mereu pregătită o glumă sau o vorbă bună pentru oricine, i-a mai rămas acum doar credinţa. Nici să creadă într-o minune nu mai are curaj…

“Am nevoie doar de puţină fericire şi linişte”

Poate că Dumnezeu a împovărat-o cu prea multe necazuri, nu i-a dat niciodată răgaz să-şi revină, să poată să o ia de la capăt şi să fie sigură că în secunda următoare viaţa nu-i mai dă încă o lovitură. O viaţă uşoară nu a avut niciodată, chiar dacă mulţi ne-am lăsat înşelaţi de veselia ei sub care îşi ascundea atât de bine necazurile şi durerile. Până în urmă cu un an, Raluca a avut-o alături pe mama ei, o femeie blândă care ar fi mutat şi munţii din loc pentru unicul său copil pe care l-a crescut singură atâţia ani fără să se plângă vreodată că îi este greu.

„Îngerul meu”, aşa îi spune ea mamei care s-a stins anul trecut, după o luptă aprigă cu cancerul. Iar această boală perfidă parcă ţine morţiş să-i dea din nou viaţa peste cap Ralucăi. La jumătatea lunii noiembrie, după o tuse urâtă care nu-i dădea pace, a ajuns la secţia de Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean nr. 1 din Craiova. Din cauza stării grave şi pentru că ajunsese să scuipe sânge, medicii au supus-o unui examen RMN. A urmat apoi o biopsie care le-a confirmat specialiştilor bănuielile: tumoră mediastino – pulmonară stângă. Pe scurt: cancer pulmonar. Diagnosticul dur a căzut ca un trăsnet pentru tânăra care abia prindea curaj să o ia din nou de la capăt. Ralucăi i-a fost dat să mai trăiască încă o data suferinţa greu de imaginat prin care a trecut alături de mama ei. Acum, tânăra de numai 24 de ani a început o luptă cu propria-i viaţă. O luptă din care ea trebuie să iasă învingătoare. „Îmi doresc să mă privesc în oglindă şi să mă mai văd şi să mă aud din nou râzând cu poftă. Am nevoie doar de puţină fericire şi linişte… Oare cer prea mult?”, se întreabă Raluca.

„Vreau să trăiesc”

Singurul sprijin financiar pe care îl are este pensia bunicului, şi el bătrân şi bolnav, din care se descurcă cu greu să achite dările de la lună la lună. Bunica i-a părăsit şi ea în urmă cu doi ani. De prieteni care îşi doresc să o ajute nu duce lipsă, însă din păcate asta nu este de ajuns. Raluca are nevoie de tratament de specialitate care este costisitor şi pe care nu şi-l poate permite. Problemele care par că nu vor să se mai oprească au adus-o într-o puternică stare de depresie care îi agravează starea de sănătate. Câteodată se întreabă dacă mai are pentru ce să lupte, dacă mai are vreun sens, dacă nu cumva viaţa îi pregăteşte încă o lovitură urâtă. Însă îşi aminteşte că ea vrea cu orice preţ să fie fericită. Îşi doreşte să aibă o familie frumoasă, să aibă copii cărora să le ofere dragoste aşa cum a învăţat de la mama ei: „Vreau să trăiesc… Vreau să mă fac bine… Vreau să am copii. Trebuie!”.


Raluca are nevoie de noi acum să poată merge mai departe. Are nevoie de o speranţă! Pentru mulţi dintre noi viaţa este ceva obişnuit, însă pentru ea mereu a fost o luptă. Oamenii cu suflet care vor să o ajute să urmeze tratamentul împotriva cancerului cu care a fost diagnosticată o pot face donând o sumă de bani, cât de mică, în unul din conturile de mai jos:

Titular: Sîrbu Andreea Raluca, sucursala BCR Craiova

RO41RNCB0134095055660001 (LEI)

RO14RNCB0134095055660002 (USD)

Telefon: 0763.66.08.69