Cu opt misiuni în teatrele de operaţiuni din afara ţării, experienţa profesională a plutonierului major Florea Sas se poate confunda practic cu istoria postdecembristă a Armatei Române. „Scorpionii Roşii”, cum sunt cunoscuţi militarii din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, au făcut istorie participând la toate misiunile de peste hotare din ultimii 16 ani. Martor la aceste evenimente-cheie, prezent în Angola, Albania, Kosovo, Irak şi Afganistan, plt. maj. Florea Sas povesteşte într-un interviu acordat cotidianului „Cuvântul Libertăţii” cât de importante sunt pe front valori precum camaraderia, profesionalismul, curajul, dar mai ales patriotismul.
– Sunteţi un subofiţer cu o experienţă profesională de invidiat. Aţi participat la opt misiuni în afara ţării şi numeroase exerciţii. Aţi început cariera militară din pasiune sau pur şi simplu din nevoia de a avea un loc de muncă?
– Mi-a plăcut ideea de face carieră ca militar. Am avut o înclinaţie, mi-a fost cultivată într-o oarecare măsură această meserie de bunicul meu din partea mamei, dar şi conjunctura a fost una favorabilă: cercul nostru de cunoscuţi care au trecut prin război şi care obişnuiau să îmi povestească păţaniile de pe front. Am fost fascinat, mi s-a părut extraordinar. Vorbim de o meserie care nu este pentru oricine, o provocare înainte de toate. Cred că acesta a fost motivul pentru care am luptat să ajung în armată. Nu am avut posibilitatea să fac Liceul Militar la vremea respectivă, în anii ’80, dar, ulterior, în anii ’90, s-a înfiinţat Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” sau„ Scorpionii Roşii”. Am făcut primul pas, am venit şi am fost încadrat ca militar angajat la momentul respectiv.
– Care a fost prima misiune într-un teatru de război străin şi cu ce gânduri aţi plecat pe acel drum necunoscut pentru militarii români la acea vreme?
– În 1996 am plecat în prima misiune externă. Acum 16 ani, în Angola. Este adevărat că era prima misiune de acest fel a Armatei Române după Al Doilea Război Mondial şi eram probabil ca nişte pionierii porniţi să cucerească Vestul. Aveam acea stare de spirit extraordinară. Plecam la drum încrezători, iar în faţă chiar era necunoscutul. În momentul în care am ajuns acolo, am constatat că era o altă lume: cu tot ce înseamnă floră, faună, relaţii interumane, cultură. Ceva senzaţional! Te marchează pe viaţă. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le mai uiţi. Când am coborât din avion în Angola am avut senzaţia că nu pot respira, pentru că temperatura şi umiditatea cumulate îţi dau senzaţia că îţi pune cineva un foen uriaş în faţă. Aveam mereu senzaţia că soarele răsare invers. Dar ne-am acomodat repede şi a fost prima misiune care ne-a adus recunoaştere pe plan internaţional.
Din Angola până în Afganistan
– Din toate misiunile desfăşurate de militarii românii în ultimii ani se pare că, de departe, cele mai dificile au fost în Afganistan. Cum aţi trăit dumneavoastră experienţa afgană?
– În toate misiunile am participat numai cu unitatea mea. Dacă stau să mă gândesc, a fost mai uşor în Kosovo pentru noi. Eram oarecum familiarizaţi cu mediul, cultura, cu religia într-o oarecare măsură, iar nivelul de civilizaţie era altul. Eram în Europa. Afganistanul este cu totul altceva. În Afganistan a fost prima misiune tip combat a României după Al Doilea Război Mondial şi eram parte a misiunii Freedom, alături de SUA, Canada şi alţii. Percepţiile sunt diferite. La prima vedere poţi considera că te privesc toţi cu prietenie, dar, vorbind de la începuturi şi până în prezent, afganii nu au putut fi niciodată stăpâniţi. Este o caracteristică a acestei lumi. Ei, prin natura şi experienţa de secole, sunt reticenţi la tot ce înseamnă prezenţă străină pe teritoriul lor. Atunci când ajungi acolo trebuie să iei legătura cu comunităţile locale, să vezi care sunt nevoile lor. Este un proces care durează. O societate care trăieşte ca în secolul al XVIII-lea nu o poţi aduce în prezent pur şi simplu. Prin definiţie sunt conservatori şi atunci procesul de modernizare este destul de greoi. Dar schimbarea este un proces ireversibil, în condiţiile în care de ani de zile sunt în contact cu oameni noi şi văd şi altceva, vor lupta şi ei pentru o soluţie de deschidere către democraţie.
„Acolo patriotismul îşi recapătă adevărată valoare”
– Care sunt criteriile de selecţie pentru cei care participă la aceste acţiuni de menţinere a păcii? Dincolo de pregătirea profesională ce alte calităţi sunt necesare?
– Aveam un profesor de Istorie care obişnuia să ne spună că două mari calităţi ale omului sunt aceea de a uita şi de a se putea adapta. Resursa umană din Armată Română este de calitate. Dar, în primul rând, cei care participă la astfel de misiuni sunt cei care au o serie de aptitudini. Contează mult spiritul de echipă. Oamenii trebuie să lucreze unul pentru celălalt, pentru că atunci când ai ajuns acolo tot ce ai este omul de lângă tine. Colegul de lângă tine este cel mai preţios lucru. Curajul, tenacitatea, perseverenţa, dăruirea şi, bineînţeles, patriotismul, chiar dacă pentru unii par noţiuni demodate şi ieşite din uz, acolo îşi recapătă adevărată valoare. Acolo e proba adevărului. În momentele dificile ai imaginea unui om în tot ceea ce înseamnă el cu adevărat. Într-o misiune poate merge totul perfect, dar se pot întâmpla şi evenimente nedorite. Drept dovadă, avem eroii noştri, deşi nimeni nu-şi doreşte să devină erou. Dar se întâmplă. Suntem singura categorie socio-profesională din România care în fişa postului are trecut capitolul acesta în mod clar, iar în jurământul depus avem sintagma „jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii”.
„Familia este cea care m-a sprijinit”
– Atunci când sunteţi plecat în misiune, pericolul este iminent. Cum se împacă cei de acasă cu ideea?
– Suntem militari şi pentru asta ne pregătim. Pentru mine e ca şi cum aş merge la serviciu, cu diferenţa că locaţia în care îmi fac meseria este la câteva mii de kilometri mai spre est sau într-o altă parte a lumii. Familia este cea care m-a sprijinit şi mi-a dat puterea să fac tot ce am realizat până astăzi. Ea este cea care preia încărcătura emoţională a ceea ce fac. Acum tehnologia este dezvoltată şi putem lua legătura zilnic cu cei de acasă chiar dacă suntem la mii de kilometri distanţă. Însă îmi aduc aminte că în prima misiune am scris un teanc de scrisori pe care le-am trimis prin poşta angoleză. Era foarte greu să luăm legătura telefonic. Şi astăzi mai privesc împreună cu soţia peste scrisori şi ne aducem aminte de acele momente.
Mi-ar fi greu să stau acasă şi să-i văd pe băieţii mei cum pleacă. Ar fi de neconceput. Mergem în fiecare zi la instrucţie, facem scenarii, discutăm, dezbatem, analizăm şi încercăm să găsim cele mai bune soluţii în eventuale situaţii pe care le-am putea întâlni în misiune. Cum ar fi ca atunci când vine ziua plecării eu să le spun „voi mergeţi că eu rămân acasă”? Este inacceptabil! Nu aş mai avea puterea să-i privesc în ochi.
– Cum se sărbătoreşte Ziua Naţională departe de casă?
– Am sărbătorit Ziua Naţională şi în teatrele de război. Şi de fiecare dată încărcătura emoţională a fost mult mai mare. Avem ocazia să le arătăm şi soldaţilor aliaţi ce înseamnă să fii român. E o mândrie să fii român! Le-am arătat cu astfel de ocazii portul tradiţional, obiceiuri de la noi şi imagini cu locuri minunate din România. Aşa cum îmi place să spun suntem şi nişte ambasadori ai ţării peste hotare. Cât despre patriotism, acesta este un sentiment viu în Armata Română. Nu este deloc demonetizat, uzat sau uitat.
Plt. maj. Florea Sas: „Am fost în opt misiuni, peste tot, începând cu Angola, în 1996, unde am fost comandant de grupă infanterie, apoi în 1997 în Albania şi în 2002 în Kosovo. În 2004 am fost în Irak şi un an mai târziu în Afganistan. În 2006 am luat parte la KAF I, fiind subofiţer consilier al comandantului Detaşamentului pe probleme de maiştri militari şi subofiţeri. În 2009 am participat la IRAQI SUNSET ca subofiţer instructor, iar anul trecut, la ISAF ca subofiţer specialist”.
MARIN TURCITU şi RADU ILICEANU