Pakistanul exprimă „furia” sa spre Washington

0
343

„Wall Street Journal”, citând oficiali afgani şi occodentali, a afirmat în ediţia sa de ieri că tirul de armă provenit dintr-un post militar pakistanez a fost la originea loviturilor NATO, care au avut loc la frontiera cu Afganistanul. „Acest lucru nu este adevărat. Ei confecţionează scuze” a declarat generalul Abbas. „Şi, în plus, dacă a existat un tir pakistanez, care sunt pierderile lor” se întreabă el ironic. Pakistanul a exprimat, duminică, SUA, „profundele sentimente de furie” ca urmare a celor mai mari greşeli ale occidentalilor în Pakistan, de-a lungul unui deceniu. Islamabadul a anunţat, de asemenea, că reconsideră toate acordurile sale cu NATO şi Washington în domeniilemilitar, diplomatic şi al schimbului de informaţii. Pakistanul acuză alianţa atlantică de uciderea a 24 de militari ai săi, într-un atac, sâmbătă în zori, într-o zonă tribală la frontiera cu Afganistanul. Această zonă este considerată, însă, principala bază pentru rebelii talibani şi al-Qaeda, care atacă regulat militarii NATO, pe teritoriul afgan. Purtătorul de cuvânt al ISAF, forţa NATO în Afganistan, a menţionat sâmbătă că aparatele de zbor ale alianţei atlantice au fost „foarte probabil” responsabile pentru eroarea comisă şi a promis „o anchetă riguroasă”. În urma unei reuniuni extraordinare, guvernul pakistanez a dispus americanilor să se retragă, în 15 zile, de la baza aeriană Shamsi, situată în sud-vestul ţării şi a închis toate culoarele de aprovizionare ale NATO în Afganistan de pe teritoriul său. Ministrul Informaţiilor a menţionat că acest atac a dezvoltat sentimente anti-americane în rândul compatrioţilor săi. „SUA înjunghie pe la spate Pakistanul” titrează cotidianul pakistanez „Daily Times” pe site-ul său. La rândul său, „New York Times” subliniază confuzia care caracterizează acest atac. Potrivit unor surse militare şi diplomatice, „nu este clar ce fel de ameninţare, reală sau imaginară, a provocat loviturile aeriene şi motivul pentru care aliaţii au tras în trupele pakistaneze”. Într-un comunicat comun, publicat sâmbătă, secretarul american al Apărării, Leon Panneta, şi secretarul de stat Hillary Clinton au încercat să dezamorseze criza, prezentând „profunde condoleanţe”. Ei au subliniat, de asemenea, importanţa relaţiilor SUA cu Pakistanul. Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, la rândul său, a scris premierului pakistanez pentru a-l asigura că a fost „un incident involuntar”. Pakistanul a criticat, în mod repetat în ultimii ani, faptul că spaţiul său aerian este încălcat de către ISAF. În septembrie 2010, Islamabadul a acuzat faptul că trei soldaţi pakistanezi au fost ucişi, pentru că blocaseră camioanele de aprovizionare NATO, timp de două săptămâni, până ce Washingtonul şi-a cerut scuze. SUA au bombardat în mod regulat talibanii şi al-Qaeda în zonele tribale, cu toate că Islamabadul a denunţat uciderea a numeroşi civili. La rândul lor, americanii acuză aliatul lor pakistanez de un joc dublu, prin sprijinirea în secret a talibanilor, pentru a-şi apăra interesele strategice în Afganistan, de unde NATO intenţionează să se retragă până la sfârşitul lui 2014. Relaţiile celor două ţări s-au răcit după operaţia unilaterală americană în cursul căreia a fost ucis şeful al-Qaeda, Osama bin Laden, în luna mai, la Abbottabad, un oraş de garnizoană din nordul Pakistanului.