Giacaloria este mai scumpă cu 50 de lei decât anul trecut! Pensionarii, îngroziţi de facturile la încălzire mai rău decât de gerul iernii

0
346

Faptul că preţul gigacaloriei a crescut cu 50 de lei nu i-a surprins pe craioveni. Sunt căliţi – ca toţi românii, de altfel – de veştile proaste care le vin lunar sub formă de fluturaşi cu salarii subţiate, cupoane cu pensii înjumătăţite şi facturi din ce în ce mai groase la utilităţi. Au aflat deja că municipalitatea a decis să crească preţul gigacaloriei, deci să mai pună câteva zeci de lei lunar la întreţinere, în anotimpul rece. Şi-au făcut socotelile şi, după ce adună banii pentru mâncare, pentru medicamente, gaze, lumină, telefon, rămân cu… datorii. Nu ajung, oricât i-ar chibzui şi oricâtă economie ar face. Rămân cu un gust amar şi cu îngrijorarea că anul viitor vor plăti până în vară facturi şi restanţe de sute de lei la încălzire. Soarele i-a scos ieri din case, nu înainte de a închide căldura, pentru a-şi mai rezolva din probleme sau pentru a sta puţin la aer. Pe câţiva dintre ei i-am întrebat cum vor trece peste această iarnă.

Consiliul Local Craiova a decis, joia trecută, ca, începând cu luna noiembrie a acestui an, gigacaloria să fie facturată la preţul de 245 de lei, faţă de 194,08 lei, cât era anul trecut, incluzând şi subvenţia acordată de la bugetul de stat. Asta înseamnă că factura la încălzire – şi aşa o corvoadă pentru cetăţenii legaţi la sistemul central – va fi anul acesta mai mare decât în anii trecuţi. Autorităţile şi-au făcut calculele şi au ajuns la concluzia că nu pot să plătească nimic de la buget, în afara ajutoarelor anunţate pentru cei 15.000 de craioveni cu venituri modeste. Acestea vor suporta diferenţa de tarif de la buget decât pentru o singură lună, fiind vorba de octombrie, urmând ca pentru restul lunilor de iarnă craiovenii să plătească gigacaloria la preţ întreg, adică facturile să se majoreze cu 50 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată.

“O să ne pună preţ şi pe viaţă”

După o viaţă de muncă, cei mai mulţi pensionari ajung la vârsta a treia, nu pentru a se bucura de o viaţă liniştită, ci pentru a începe o luptă tristă pentru supravieţuire. Le lipsesc banii care să le asigure un trai decent şi griji mai puţine. Nu ne aşteptam la răspunsuri optimiste atunci când i-am întrebat cum se descurcă cu banii. Însă trebuie să recunoaştem că nici la atâta deznădejde. Că pensiile sunt mici ştiam deja. Că medicamentele sunt costisitoare, de asemenea. Dar faptul că în multe case se taie de la porţia de mâncare pentru a nu rămâne cu datorii ne arată cât e de cruntă situaţia la care s-a ajuns. Ne-a spus-o şi Steliana Georgescu, o pensionară din Craiova pe care am oprit-o din drumul spre farmacie. Avea reţeta în mâna şi socotelile făcute. Mai mult de jumătate din pensie, adică 500 de lei, vor rămâne acolo, în schimbul unor medicamente necompensate fără de care nu ar putea să trăiască. Atât plătea până acum şi la întreţinerea pe o lună de iarnă. De acum, va plăti şi mai mult. Nu ştie cum, însă.

“O să ne pună preţ şi pe viaţă până la urmă, că nu ştiu pe ce să ne mai ia banii. Eu stau într-un apartament cu două camere şi abia îmi ajung banii de la o lună la alta. Până acum plăteam cinci milioane pe timp de iarnă, acum… Dumnezeu cu mila! Cine ştie cât o să trebuiască să mai scoatem din portofel. Acum mă duc să îmi cumpăr şi medicamentele, dau pe ele câteva milioane bune lună de lună. Bine că nu mă costă prea mult mâncarea, ţin regim şi consum doar legume fierte. Aşa am ajuns noi, românii, să ne abţinem şi de la mâncare, nu avem de ales… După o viaţă de muncă stăm şi punem bănuţ pe bănuţ ca să supravieţuim de la o lună la alta”, a mărturisit Georgescu Steliana.

“Mă zbat să trăiesc din pensie”

Situaţia nu e roz nici pentru cei ce s-au debranşat de sistemul centralizat de încălzire, pentru că scumpirile au afectat şi preţul gazului. Ana Ionescu plăteşte sute de lei pentru încălzirea apartamentului cu trei camere cu o centrală pe gaze. “E tare greu!”, spune aceasta după 35 de ani în Învăţământ, din care s-a ales cu ceva probleme serioase cu vederea şi cu o pensie puţin peste 1.000 de lei. “Eu stau într-un apartament cu trei camere, dar am pus centrală şi nu ştiu cât mai costă gigacaloria acum. Însă asta nu înseamnă că nu mă costă la fel de mult factura lunară, a crescut preţul gazelor şi nu beneficiez de subvenţie pentru că nu m-am încadrat. Banii se duc şi pe medicamente, doar ele costă câteva milioane. Nu ştiu ce fac cei de la putere, ei au mereu bani pentru maşini luxoase şi pentru vile cu cât mai multe etaje. Pentru noi, pătura de jos, nu mai există nimic, trăim cum putem. După 35 de ani în Învăţământ mă zbat să trăiesc din pensie aşa cum pot, cu boli, cu datorii… E tare greu!”, se confesează aceasta.

„Mi-e groază de momentul în care o să se afişeze întreţinerea”

Pe mulţi dintre pensionari anotimpul rece îi găseşte plătind la penalizările strânse la întreţinerea pe lunile din iarna trecută. De asta se îngrozesc la gândul că vor plăti şi mai mult. Le vin în minte sărbătorile, mai sărace de la an la an. Se gândesc cum vor face să pună pe masă bucatele tradiţionale. Măcar puţin din fiecare. “Am auzit şi eu că au decis să scumpească gigacaloria, nu mă bucură deloc acest lucru. Abia reuşim să achităm datoriile la întreţinere, cu cele din iarnă ajungem până în primăvară, nu ne permitem altfel, şi atunci ni se pun şi penalizări. Nu terminăm bine de plătit că vine iar iarna şi o luăm de la capăt cu datoriile. Cum să mai pună românul un ban de-o parte când munceşte doar pentru stat? Pentru noi, pensionarii, situaţia e uneori tragică, dăm bani pe medicamente, încercăm să cheltuim mai puţin pe mâncare şi de multe ori plecăm de acasă şi oprim căldura ca să plătim mai puţin. Mi-e groază de momentul în care o să se afişeze întreţinerea, vine iarna cu adevărat, până acum a mai ieşit soarele, ne mai plimbăm, dar nu ştiu ce o să facem. Mai ales că vin şi sărbătorile. Nici nu ne mai gândim să cumpărăm porc, poate o să luăm câteva kilograme de carne, dacă o să ne permite”, spune Minel Gil, din Craiova. Nu mai are încredere în cei cărora le-a acordat votul şi spune că de acolo, de sus, nevoile oamenilor de rând nu se văd. «Noi nu mai avem nici un cuvânt de spus în faţa „celor de sus”, îşi bat joc!», se plânge pensionarul.

Steliana Georgescu: “O să ne pună preţ şi pe viaţă, până la urmă, că nu ştiu pe ce să ne mai ia banii! Eu stau într-un apartament cu două camere şi abia îmi ajung banii de la o lună la alta. Până acum plăteam cinci milioane pe timp de iarna, acum… Dumnezeu cu mila!”.

Minel Gil: “Am auzit şi eu că au decis să scumpească gigacaloria. Nu mă bucură deloc acest lucru. Abia reuşim să achităm datoriile la întreţinere. Cu cele din iarnă ajungem până în primăvară, şi atunci ni se pun şi penalizări. Nu terminăm bine de plătit, că vine iar iarna şi o luăm de la capă cu datoriile. Nu ne permitem altfel”.

ALINA DRĂGHICI şi LAVINIA ILINA