Acuzaţii de malpraxis la Spitalul Filantropia din Craiova – Un copil a murit la opt zile după naştere

1
895

Dramă pentru o familie de tineri din Craiova, care aşteptau să devină părinţi. La doar opt zile după ce a fost adus pe lume, copilul lor a murit, din cauza unor complicaţii care ar fi survenit chiar în momentul naşterii. Nimeni nu ştie însă nici până ziua de azi, la mai bine de şapte luni după producerea tragediei, care sunt cauzele exacte ale decesului. Familia îndurerată consideră că medicul care s-a ocupat de caz ar fi putut face mai mult pentru a nu se ajunge în această situaţie. Convinşi că au dreptate, părinţii au depus plângeri la Colegiul Medicilor Dolj, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi la Spitalul Filantropia, acolo unde femeia a născut.

Mihaela Oprea

În urmă cu şapte luni, Mihaela Oprea, o tânără de 27 de ani, din Craiova, se pregătea să trăiască poate cele mai frumoase momente din viaţă: urma să devină mamă. Totul părea că se desfăşoară normal, pentru că sarcina nu prezenta nici un fel de complicaţii. Momentul naşterii a luat-o pe tânăra mamă puţin pe neaşteptate.  Pe 20 aprilie a.c. femeia a fost dusă la spital. A născut, iar primele semne ale nenorocirii care urma să se producă peste doar câteva zile au apărut în primele clipe de viaţă ale copilului.

„După naştere, copilul nu a respirat, nu a ţipat. Eu l-am văzut, era curat şi foarte alb, nu arăta că ar fi fost spânzurat cu cordonul ombilical. Am întrebat doctorul de ce nu ţipă şi a zis că a stat puţin fără oxigen. Au luat însă imediat decizia să îl  mute la Spitalul Judeţean din Craiova, la Terapie Intensivă. Când l-a văzut şefa de clinică de acolo l-a întrebat pe soţul meu cât a stat copilul fără aer de este aşa distrus. Nu a ştiut să răspundă şi s-a întors la spital. Atunci cumnata mea a vorbit cu asistenta care a fost la naştere şi a zis că aproximativ 15 minute. Specialiştii de la Spitalul Judeţean au spus că în mod sigur s-a produs o greşeală şi l-au diagnosticat cu hipoxie perinatală”, povesteşte Mihaela Oprea.

Tânăra susţine că ar fi trebuit să i se facă cezariană

Femeia spune că întreaga tragedie putea fi evitată dacă medicul care i-a urmărit sarcina şi cu care a şi născut, dr. Magdalena Manolea, ar fi luat decizia să intervină chirurgical, prin cezariană. „Înainte de a intra în sală, soţul i-a spus doctoriţei să aleagă varianta cea mai bună pentru a naşte. S-a luat decizia să nasc normal, asistată de doctor, asistentă şi infirmieră. Şi îmi aduc aminte perfect că în timpul naşterii tot auzeam discuţii că nu coboară copilul. E blocat şi la fiecare contracţie coboară doar un milimetru. Conform procedurii medicale, când apare o complicaţie trebuie să fie chemat şi un specialist. Dar nu a venit nici unul. După ce am născut, am aflat că era de fapt nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că bebeluşul era blocat. Cu siguranţă nu ar fi avut nimic dacă doctoriţa Manolea îmi făcea cezariană. Aşa copilul a rămas fără respiraţie şi creierul a fost afectat în totalitate. Practic, nu a mai trimis comenzi la nici un organ. Doar inima mai funcţiona. Rinichii erau ajutaţi. Pe perioada spitalizării, copilul era apăsat ca să urineze”, a mărturisit cu durere tânăra.

„Am avut o oră de chin”

Nici condiţiile precare de la Spitalul Filantropia din Craiova nu pot fi uitate prea uşor de femeia al cărei copil s-a stins la doar câteva zile de la naştere. După coşmarul trăit, aceasta acuză modul în care a fost tratată,  nevoită fiind să nască într-o sală care, după spusele ei, nu părea să fie nici sală de naşteri, dar nici de operaţie. „ Am avut o oră de chin, într-o sală la etajul I al Spitalului Filantropia. Nu era nici sală de naşteri şi nici sală de operaţii. Din surse neoficiale am aflat că nu am fost dusă în sala de naşteri pentru era închisă fiindcă venise Sanepid-ul să ia probe”, a declarat craioveanca.

Mihaela Oprea nu poate înţelege nici până în prezent ce s-a întâmplat în acea zi, mai ales că nimic nu părea să prevestească drama pe care întreaga familie avea să o trăiască. „Nu am avut complicaţii în timpul sarcinii şi nici copilul nu a avut malformaţii. Am toate analizele la zi, care dovedesc acest lucru. Am documente care arată că fătul nu avea nimic”, spune aceasta.

Plângere la Colegiul Medicilor Dolj

În căutarea adevărului, Mihaela Oprea a acceptat ca lui Petruţ, aşa cum ar fi vrut părinţii să îl boteze, să i se facă necropsie la Spitalul Judeţean din Craiova. Diagnosticul a fost de insuficienţă cardio-respiratorie acută. Alte malformaţii nu s-au găsit. Din dorinţa de a afla mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în momentul naşterii a apelat la Colegiul Medicilor Dolj, unde a depus o plângere înregistrată pe data de 3 mai a.c. Nici până astăzi familia Oprea nu a primit vreun răspuns concret.

„Medicul spune la fel ca mine, că nu ştie ce s-a întâmplat. Crede că a procedat corect la naştere, dar copilul e mort. Am depus sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, la Colegiul Medicilor şi la Spitalul Filantropia. Dacă doctoriţa nu poate da un răspuns, m-am gândit că reprezentanţii spitalului vor reuşi să ne spună dacă din punct de vedere etic s-a procedat corect. De şapte luni aştept şi un răspuns de la Colegiul Medicilor, sesizat de pe data de 3 mai a.c. Am aflat, pe surse neoficiale, că între timp s-ar fi schimbat şi comisia de cercetare a cazului şi nimic altceva. Mă gândesc să obţin  o copie de pe fişele de la spital. Poate aşa voi găsi ceea ce caut”, a precizat Mihaela Oprea.

Medicul spune că ancheta nu se tergiversează

Dr. Magdalena Manolea, medicul acuzat de neglijenţă în serviciu de tânăra în vârstă de 27 de ani, îşi susţine nevinovăţia şi consideră că a procedat corect în tratarea acestui caz. Ca şi familia copilului decedat, aşteaptă concluziile anchetei care se află în desfăşurare la Colegiul Medicilor Dolj de mai multe luni. „Deocamdată, ancheta Colegiului Medicilor este în desfăşurare. Eu pot spune că am acţionat exact aşa cum se impune într-o astfel de situaţie. Foarte important de menţionat este faptul că ancheta reprezentanţilor Colegiului Medicilor nu este tergiversată de nimeni. Pur şi simplu atât durează procedurile în astfel de cazuri”, a declarat dr. Magdalena Manolea, medic la Spitalul Clinic Filantropia din Craiova.

CARMEN RUSAN şi RADU ILICEANU

 

1 COMENTARIU

  1. mare pacat!!!!!!!!!!!omare pierdere pt niste parinti asa de tineri.din cauza cui?din cauza unor doctori nenorociti.pare daca lor li s-ar intampla la fel ce ar face?

Comments are closed.