Călăuze române şi migranţi ilegal din Bangladesh, reţinuţi de poliţiştii de frontieră

0
326

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara au depistat şapte cetăţeni din Bangladesh care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei, cu sprijinul a doi cetăţeni români. Cele două călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

În data de 27.10.2021, în jurul orei 19.30, în baza unei informaţii deţinute la nivelul inspectoratului, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au identificat și oprit, la ieșire din municipiul Timișoara, spre Arad, două autoturisme conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani. La verificările efectuate asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că în interiorul autovehiculelor se mai aflau, în total, șapte cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei șapte pasageri sunt cetăţeni din Bangladesh, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, majoritatea fiind solicitanți de azil pe teritoriul României. La cercetări, cetăţenii străini au declarat că intenționau să ajungă cu sprijinul celor doi cetățeni români, într-o parcare din apropierea frontierei în vederea îmbarcării într-un ansamblu rutier, cu destinația finală Italia. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. “În contextul celor de mai sus, reamintim cetăţenilor români şi străini, să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop 0219590″, se arată în comunicatul de presă emis de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.