Teribila ştire a fost confirmată aseară. Proprietarul clubului Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, şi-a pierdut viaţa, în prăbuşirea elicopterului cu care proprietarul „vulpilor” părăsise sâmbătă parkingul King Power Stadium, după partida de Premier League cu West Ham (1-1). Anunţul a fost făcut aseară, pe contul de Tweeter al clubului. Potrivit Sky Sports, elicopterul a decolat între 21:30-21:45 ora Bucureştiului, şi din cauza unor defecţiuni tehnice s-a prăbuşit. În vârstă de 60 de ani, preşedinte şi proprietar al clubului Leicester din 2011, omul de afaceri thailandez a obţinut, spre surpriza generală, cu echipa sa titlul în 2016. Averea sa era estimată la 2,9 miliarde de euro. A plătit pentru clubul Leicester City circa 40 milioane lire, în 2010. Fiul său Aiyawat Srivaddhanaprabha, vicepreşedinte al clubului nu se afla în elicopter în momentul prăbuşirii. Biroul britanic de anchete privind accidentele aeriene – Air Accidents Investigation Branch (AAIB) – a desemnat o echipă pentru a se deplasa la faţa locului pentru analiza cauzelor accidentului în care şi-au mai pierdut viaţa: Nursara Suknamai (33 ani), Kaveporn Punpare, membri ai echipei lui Vichai Srivaddhanaprabha, Eric Swaffert (53 de ani – pilot) şi Isabela Risa Lichowicz (46 ani – copilot). Leicester City a cerut amânarea meciului prevăzut mâine în Cupa Ligii cu Southampton.