Germania: În landul Hesse, CDU rămâne primul partid regional

0
404

Alegerile regionale, din prosperul land Hesse, au fost aşteptate cu înfrigurare de cancelarul Angela Merkel. Cu 26,9% din voturi, faţă de 38% în 2013, CDU rămâne totuşi primul partid regional şi Volker Bouffier, un apropiat al cancelarului, îşi păstrează funcţia de preşedinte. Social-democraţii (SPD) cu 20,1% se clasează in extremis pe poziţia secundă, devansând cu puţin verzii. Ca şi în Bavaria, ecologiştii şi AfD au profitat de deruta CDU şi SPD. Formaţia ecologistă realizează un scor istoric (19,6%), iar AfD (13,2%), cu o creştere de peste 9 procente, îşi face intrarea în parlamentul din Hesse. Liberalii FDP (7,7%) înregistrează o creştere de 2,7 procente, iar Die Linke câştigă un procent (6,2%), faţă de precedentele alegeri. Pe ansamblu şi CDU şi SPD au pierdut fiecare în jur de 11 procente. Participarea la vot a fost de 67,6%.