Bayern Munchen revine pe primul loc în Bundesliga

0
413

Bayern Munchen a învins pe teren propriu RB Leipzig, scor 2-0, în al doilea meci pe care cele două formaţii l-au jucat în această săptămână, după cel din 16-imile Cupei Germaniei, când bavarezii s-au impus la penalty-uri.  Bavarezii au avut o misiune uşoară după ce Orban a văzut direct cartonaşul roşu la un fault din postura de ultim apărător asupra lui Arjen Robben, în minutul 13. Șase minute mai târziu, James Rodriguez a deschis scorul din pasa aceluiaşi Robben, iar Lewandowski a marcat al doilea gol al echipei lui Heynckes cu câteva minute înainte de pauză.  În Bundesliga, bavarezii au depăşit cu trei puncte  Borussia Dortmund, care a suferit o înfrângere usturătoare în această rundă, 2-4 în faţa celor de la Hanovra, şi au trecut pe prima poziţie în clasament. Bayern şi Dortmund vor disputa meciul direct etapa viitoare, pe Signal Iduna Park. Alte rezultate: Mainz-Eintracht Frankfurt 1-1; Bayer Leverkusen-Koln 2-1; Hoffenheim-Mönchengladbach 1-3; Hertha Berlin-Hamburg 2-1; Schalke 04-Wolfsburg 1-1; Hanovra-Dortmund 4-2;