Craioveanul care şi-a băgat soţia în comă este acum acuzat de omor

0
419

puscarieMagistraţii Tribunalului Dolj au prelungit arestarea preventivă a craioveanului de 34 de ani, care, beat fiind, şi-a bătut soţia, care divorţase recent de el, atât de tare încât femeia a intrat în comă. Mai mult decât atât, din cauza leziunilor extrem de grave suferite, femeia a decedat, astfel că procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei de care este acuzat bărbatul în omor asupra unui membru de familie.

Reamintim că tragedia s-a petrecut în cursul zilei de marţi, 4 octombrie a.c., seara, în cartierul craiovean Lăpuş. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, Felicia Ileana Smărăndache (31 de ani) şi Ion Cătălin Smărăndache (34 de ani), împărţeau încă aceeaşi locuinţă, deşi divorţaseră din luna iunie a.c., cu ei locuind şi mama femeii. În cursul zilei de marţi, bărbatul, care consumase băuturi alcoolice, pe fondul geloziei, a prins-o pe Felicia, a dus-o în baie şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele. Mama femeii a auzit urletele disperate, a încercat să intre în baie să-l oprească pe agresor, însă n-a reuşit, aşa că a sunat pe 112, anunţând ce se întâmplă.

Agenţi ai Secţiei 3 Poliţie Craiova, dar şi jandarmi au ajuns la faţa locului, însă când au reuşit ei să intre în baie, victima era aruncată în cadă, plină de sânge şi inconştientă. A fost solicitată o ambulanţă, medicii au resuscitat-o pe femeie, aceasta fiind transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă. Agresorul a fost ridicat şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, procurorul de caz dispunând reţinerea sa pentru 24 de ore.

Joi, 6 octombrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestare preventivă pentru 30 de zile a craioveanului pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Câteva zile mai târziu însă, femeia a decedat la spital, astfel că procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina lui Ion Cătălin Smărăndache în omor asupra unui membru de familie.

Miercuri, 26 octombrie a.c., procurorii au cerut prelungirea arestării preventive a bărbatului, solicitarea fiind admisă de instanţă: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj de prelungire a măsurii arestului preventiv cu privire la inculpatul Smărăndache Cătălin Ion. Prelungeşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul SMĂRĂNDACHE CĂTĂLIN ION, prin încheierea nr. 247/06.10.2016, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, pe o durata de 30 zile începând cu data de 05.11.2016, pana la data de 04.12.2016, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 26.10.2016.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.