Cercetaţi pentru nerespectarea regimului armelor

0
421

Poliţiştii doljeni au întocmit la acest sfârşit de săptămână două dosare penale pentru încălcări ale prevederilor vizând regimul armelor şi muniţiilor.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (BAESP) din cadrul IPJ Dolj, l-au prins, vineri, într-un magazin din Craiova, pe Lucian Lupu, de 25 de ani, din localitate, care avea la el un pistol cu gaze iritant lacrimogene, de calibrul 9 mm, fără încărcător şi cartuşe, precum şi un dispozitiv de lansare articole pirotehnice (rachete), pe care intenţiona să le vândă. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu avea permis de armă, iar pistolul îl „subtilizase” de la tatăl său, care este deţinător legal. Numai că, odată ce s-au apucat de verificat documentele, oamenii legii au constatat că şi tatăl tânărului uitase să-şi mai vizeze permisul, iar la vizita făcută la domiciliul său, poliţiştii au stabilit că nu păstra arma şi muniţia în condiţiile prevăzute de lege. „În urma verificărilor s-a constatat faptul că permisul de armă al posesorului de drept al pistolului avea perioada de valabilitate depăşită, ultima viză fiind aplicată în anul 2003. În plus, în urma controlului efectuat la domiciliul acestuia privind modul de păstrare, port şi folosire a armamentului şi muniţiei aferente s-a constatat că nu întrunea condiţiile legale prevăzute de lege. Astfel, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi  nerespectarea unor obligaţii prevăzute de reglementările în vigoare vizând regimul armelor şi muniţiilor, arma fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a declarat comisar Florentina Popescu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Tot vineri, poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală nr. 3 Bucovăţ împreună cu poliţişti ai BAESP au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii încălcării prevederilor regimului armelor şi muniţiilor. În baza autorizaţiei de percheziţie emise de Judecătoria Craiova, oamenii legii au efectuat o percheziţie la locuinţa lui Gheorghe Călinoiu, de 53 de ani, din Bucovăţ, în urma căreia au găsit 16 cartuşe pentru armă de vânătoare, din care 8 cu proiectil unic (Brenic) şi 8 cu alice, precum şi 4 cartuşe de pistol, fără proiectil, de calibru 9 mm, toate deţinute ilegal, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, muniţia fiind ridicată în vederea cercetărilor.