Mii de craioveni, iubitori ai muzicii populare, s-au adunat, vineri seară, în mijlocul cartierului Craioviţa Nouă pentru a-i urmări pe viu pe artiştii preferaţi. Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Marian Ionescu Căpitănescu au fost doar câţiva dintre îndrăgiţii interpreţi care le-au făcut seara de neuitat. Profesioniştii de la Anamblul “Maria Tănase” din Craiova s-au aflat, ca de fiecare dată, la loc de cinste aducând pe scenă, odată cu viorile şi ţambalul, buna-dispoziţie. După cum sunt obişnuiţi în fiecare toamnă, de câţiva ani încoace, oltenii veseli care au participat la regalul folcloric au fost îmbiaţi şi cu mititei, pastramă, peşte şi alte bunătăţi fierbinţi care au deschis apetitul multora din cei prezenţi. A curs şi multă bere, iar lumea s-a simţit bine. Drept dovadă, la un moment dat, sunt privirile atente ale jandarmilor, s-au încins hore de mână. Craiovenii care s-au prins la joc au mărturisit că acest moment este pe gustul lor şi că aşteptau să vină la spectacol pentru a mai uita de greutăţi. “Toţi avem probleme, nu avem bani, unii dintre noi am rămas şi fără serviciu, dar dacă nu mai asculţi o muzică, nu mai ieşi din casă, nu e sănătos”, a spus unul dintre craioveni.