Ministerul Educaţiei: CNATDCU nu a primit nicio sesizare privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi

0
290

Codruta KovesiConsiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu a primit până acum nicio sesizare în ceea ce priveşte un posibil plagiat referitor la teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

“În ceea ce priveşte suspiciunile de plagiat care pot exista în privinţa doamnei Kovesi sau în privinţa oricărei alte persoane, poziţia Ministerului Educaţiei este foarte clară. Suspiciunile, pe de-o parte, trebuie argumentate şi trebuie depuse sesizări legate de aceste suspiciuni. Am verificat astăzi, nu a fost depusă nicio sesizare. Cu alte cuvinte, vorbim de zvonuri în spaţiul public care până acum nu au fost argumentate. (…) Oricine are suspiciuni cu referire la un plagiat trebuie să depună sesizare însoţită de argumente”, a declarat Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei a precizat că, în lipsa unei sesizări însoţită de probe, CNATDCU nu poate face verificări şi nici nu se poate autosesiza în acest caz.

Sebastian Ghiţă a făcut, marţi, un autodenunţ la Parchetul General în care susţinea că el, alături de alţi demnitari, au participat la măsluirea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

“Pentru a o proteja la acel moment, pentru că toţi credeam că face un bine în România, am luat decizia ca acel raport, în baza căruia consiliul din minister a decis că teza nu este plagiată, am luat decizia să îl schimbăm, să îl falsificăm. Mai mulţi demnitari ai statului român împreună cu mine. Dânsa (Laura Codruţa Kovesi – n.r.) avea cunoştinţă de ceea ce făceam noi. (…) Acea comisie nu a făcut nimic şi acel raport vine şi spune că teza Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat şi eu pot să spun că acea comisie nu s-a întrunit niciodată, iar raportul a fost scris în Guvernul României”, a declarat, marţi, Sebastian Ghiţă.

În replică la afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă, Laura Codruţa Kovesi a transmis că nu a plagiat şi că declaraţiile deputatului au făcut în trecut obiectul unor verificări ale CSM, privind afectarea independenţei justiţiei.

“Cu referire la teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal», ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public al afirmaţiilor denigratoare de acest tip. Afirmaţiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemenţă fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului şi credibilităţii magistraţilor”, a precizat procurorul-şef DNA, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.