Prima Casă, cel mai accesat program guvernamental

0
399

Programul Prima Casă continuă să rămână cel mai accesat program guvernamental, păstrându-și avantajele care l-au consacrat de-a lungul celor șase ani care s-au scurs de la lansarea sa.

Programul Prima Casă are un important impact social, având în vedere avansul de numai 5%, care oferă șansa multor români și a tinerilor în special, de a deține în proprietate o locuință sau de a-și îmbunătăți standardul de viață prin achiziționarea unei proprietăți mai mari. „În acest moment se află în stadiu final implementarea unei noi componente a programului, care va permite beneficiarilor participanți în Program să achiziționeze o nouă locuință, cu suprafața utilă şi/sau valoarea mai mare, beneficiind de aceleași condiții avantajoase. Garanţia statului în privinţa menţinerii costurilor totale ale finanțării şi condiţiilor Programului pe toată durata de derulare a finanţărilor garantate, conferă beneficiarilor predictibilitate și siguranță, atribute atât de necesare în asumarea proiectelor pe termen lung”, a precizat Gheorghe Lăpădat, directorul FNGCIMM, filiala Craiova.

Alicaţie pentru potenţialii clienţi

Procedura de accesare a garanției FNGCIMM este simplă și se obține la solicitarea băncilor partenere, în baza aceleași documentații solicitate la acordarea creditului. „Rugăm partenerii bancari să informeze persoanele fizice la depunerea dosarului de credit, că pe site-ul FNGCIMM – www.fngcimm.ro- este creată o aplicaţie, pe care clienţii interesaţi o pot consulta pentru a afla stadiul solicitării garanţiei. Din momentul în care dosarul a fost înaintat de bancă și a intrat în aplicaţia FNGCIMM, beneficiarii pot urmări în timp real stadiul aprobării garanţiei”, a ai spus reprezentantul Fondului. Prin accesarea secţiunii „Prima casă”, opțiunea „Stare solicitare” şi completarea câmpurilor aplicației, utilizatorii vizualizează fluxul de analiză a solicitării de garantare, informaţiile fiind oferite rapid şi transparent. FNGCIMM, în termen de 4 zile lucrătoare de la primirea  Solicitării de Garantare corecte şi complete, redactează contractul de garantare.

157.000 de garanţii

Acest termen nu poate fi respectat în situația în care dosarul este retransmis băncii pentru completare sau pentru corectarea unor documente. Principalele motive de invalidare a dosarelor sunt lipsa unor documente, documente ilizibile sau neconforme cu originalul, incomplete sau expirate (extras Carte Funciară, CI). Imediat ce aceste aspecte sunt remediate, dosarul reintră în fluxul de analiză, iar garanția este acordată în baza dosarului complet și corect întocmit. „Avantajele oferite beneficiarilor de Programul Prima Casă au condus la obţinerea unor rezultate deosebite, de la implementarea acestuia până în prezent fiind acordate peste 157.000 garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde lei, pentru susţinerea de finanțări destinate achiziţionării/construcţiei de locuinţe în cadrul Programului în valoare totală de peste 26 miliarde lei”, a mai precizat Gheorghe Lăpădat, într-un comunicat de presă, remis redacţiei.