Dolj: În arest după ce a bătut un bărbat și i-a dat foc la casă

0
378

În noaptea de 27/28.09.2015, în jurul orei 01.15, polițiști din cadrul Poliției oraș Segarcea au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Gabriel V., de 30 de ani, din localitate cu privire la faptul că, pe strada Câmpului din Segarcea a izbucnit un incendiu. Echipa operativă din cadrul Poliției oraș Segarcea ajunsă la fața locului a stabilit faptul că imobilul aparține lui Silviu B., de 68 de ani, iar pe fondul unui conflict spontan, Alexandru S., de 48 de ani, din comuna Cerăt, Dolj a pătruns fără drept în locuinţa acestuia, l-a agresat fizic, iar apoi a incendiat două camere. În urma incendiului au ars mai multe bunuri și obiecte din interiorul imobilului în valoare de aproximativ 15.000 lei, fără a rezulta victime. Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză de polițiști s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul de 48 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, violare de domiciliu și distrugere, totodată fiind luată măsura reţinerii acestuia pe o perioadă de 24 ore. S.ALEXANDRU a fost introdus în arestul inspectoratului, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.