Conferinţa „Arta vie şi artiştii-oglindă”, susținută de Irinel Anghel, deschide proiectul „TRADEM”

0
663

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează astăzi, începând cu ora 18.00, prima întâlnire din cadrul proiectului „Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoţii Manifestate” (TRADEM). Fiecare întâlnire va avea câte un moderator şi câte un invitat din ţară, care a ajuns la nivel de performanţă în domeniul în care activează. Întâlnirile vor avea loc lunar, în Salonul Medieval al instituţiei, iar intrarea publicului va fi liberă.

Proiectului „Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoţii Manifestate” a fost iniţiat cu scopul de a promova relaţia dintre cunoaştere, raţiune şi emoţii manifestate prin dialogul cultural-artistic dintre specialişti în diferite domenii şi publicul larg. De asemenea, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” îşi propune prin acest proiect să promoveze şi tineri care au dus fotografia la nivel de artă. Fiecare afiş corespunzător întâlnirii din luna respectivă va fi ilustrat cu una dintre fotografiile acestor tineri, urmând ca toate să fie valorificate ulterior printr-o expoziţie.

Prima invitată a acestor întâlniri este Irinel Anghel, artist interdisciplinar, compozitoare, perfomer vocal, care va susţine conferinţa cu titlul „Arta vie şi artiştii-oglindă”. Irinel Anghel a absolvit cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București, secţia Pian (1988), şi pe cele ale Universităţii de Muzică din București, secţia Muzicologie (1994) şi secţia Compoziție (1996). Are un Master în Muzicologie (1995) şi unul în Compoziţie (1997), este doctor în ştiinţe muzicale din 2003 și absolventă a programului postdoctoral (MIDAS) în cadrul UNMB (2013).

Despre emoţiile manifestate de cei prezenţi la spectacolele sale, Irinel Anghel mărturiseşte: „La spectacolele mele aştept ca oamenii să iasă cu o stare pe care să nu o poată defini, să nu o poată cuprinde. Cu o întrebare în plus. Cu un pic mai mult curaj. Cu o curiozitate trezită pentru alte evenimente de aceeaşi factură. Cu un ciob de oglindă în care să se poată privi”. Moderatoarea acestei întâlniri este Luiza Mitu.