Comisia Europeană (CE) analizează situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) derulate de România şi are în vedere o decizie de presuspendare, luând în calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare. Presuspendarea plăţilor din partea Comisiei Europene obligă autorităţile române să pună în aplicare, în termen de două luni, recomandările CE pentru rezolvarea problemelor constatate în derularea programelor. Avertismentul privind presuspendarea plăţilor CE a fost transmis autorităţilor române în urmă cu trei săptămâni, de către Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene), prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles. În discuţia avută cu membrii Reprezentanţiei, oficialul CE a precizat, conform unui document confidenţial obţinut de Mediafax şi datat 7 septembrie 2012, că este în continuare preocupat din cauza nivelului deosebit de scăzut al gradului de absorbţie a fondurilor europene, mai ales că distanţa dintre România şi celelalte state membre, în aceasta privinţă, s-a mărit considerabil în ultima perioadă. În acest context, reprezentantul Comisiei Europene a apreciat că „riscul dezangajării automate a unor fonduri europene a crescut vizibil”, mai ales că nu întrevede ca problemele existente să fie soluţionate în scurt timp. Pentru diminuarea nivelului dezangajărilor automate, responsabila DG REGIO a recomandat ca partea română să aibă pregătite cât mai multe cereri de plată şi să le transmită Comisiei înainte de sfârşitul acestui an, chiar dacă la acel moment deficienţele identificate nu vor fi fost soluţionate, iar, potrivit Regulamentului CE, plăţile trebuie suspendate. În acest fel, odată introduse cererile de plată, după ridicarea suspendării cererile respective vor putea fi onorate, iar sumele corespunzătoare nu vor fi pierdute. Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că o decizie ar urma să fie luată de Comisia Europeană în luna octombrie.
Acasă Actualitate Actualitate internă CE a atenţionat Guvernul că ia în calcul presuspendarea tuturor programelor operaţionale...